„Nu sunt cea mai bună din lume!“ Simona Halep a dezvăluit cine este în opinia ei cea mai valoroasă jucătoare de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Chiar dacă este numărul 1 mondial, Simona Halep nu se consideră cea mai valoroasă jucătoare de tenis a lumii, lucru pe care l-a recunoscut cu modestie.

„Ei bine, sunt numărul 1 în lume, dar nu sunt şi cea mai bună. Serena este, în opinia mea, cea mai bună jucătoare din lume. Dar savurez momentul, îmi place acest loc, muncesc în fiecare zi pentru a-mi păstra poziţia şi sper că într-o zi voi voi câştiga şi un Grand Slam", le-a spus Halep ziariştilor la Indian Wells.

Sportiva noastra a mai spus că americancă o inspiră în continuare, fapt pentru care a mers şi la meciul disputat de aceasta împotriva surorii sale Venus, câştigat de cea din urmă, în turul al treilea, cu 6-3, 6-4: "Am fost la meci pentru că ador felul în care joacă ele la această vârstă, sunt foarte motivate şi am multe lucruri de învăţat de la ele".

Întrebată dacă Serena a ajutat-o să semneze contractul cu noul sponsor tehnic, "Simo" a mai spus: "Domnul Ţiriac m-a ajutat şi e mare lucru pentru mine. Sunt foarte fericită, am visat dintotdeauna să joc în echipament Nike".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite