VIDEO Ne-au scos fotbalul din cap: România - Polonia 1-4 în primul meci al anului pentru echipa naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polonia a învins România cu un neverosimil 4-1, scor la care nici cel mai pesimist suporter al naţionalei nu s-ar fi aşteptat. În minutul 33 al întâlnirii polonezii au condus chiar cu 4-0, dar Grozav a marcat golul de onoare al tricolorilor pe finalul primei reprize.

Aşa cum a anunţat înainte de meci, Piţurcă a trimis în teren doar jucători care evoluează în campionatul intern. Odată cu amicalul contra Poloniei, şi-au făcut debutul la naţională jucătorii Alexandru Vlad, Neagu, Chiţu sau Dan Nistor.

Deşi speranţele puse în tinerii tricolorii erau mari înainte de meci, emoţiile debutului pentru unii dintre ei şi totodată lipsa omogenităţii au creat un adevărat haos în defensivă şi asta s-a văzut pe tabelă.

Nici măcar experimentatul Găman, liderul apărării, nu a putut  opri iureşul polonezilor, care s-au năpustit asupra porţii lui Lung jr. şi au marcat în decurs de 18 minute patru goluri, spre stupoarea selecţionerului Victor Piţurcă.

Grozav a redus din handicap în minutul 41, profitând şi el de o greşeală a portarului advers. La polonezi, jucătorul lui FC Vaslui, Celeban, a fost titular, fiind singurul stranier care a intrat în echipa de start a slavilor.

În partea a doua, jocul s-a desfăşurat sub acelaşi scenariu. Deşi elevii lui Piţurcă au încercat să-şi creeze situaţii de gol, poarta adversă nu a mai fost perforată nici măcar o dată. Tot în repriza secundă au mai intrat în echipa României Nica, Maxim, Răduţ, Bălgrădean, Luchin, Mateiu, Budescu, Alibec. 

Dintre toţi tricolorii, doar Maxim a arătat că merită într-adevăr să fie convocat şi de acum înainte la naţională, restul jucătorilor având nevoie de multe meciuri în picioare la echipele lor de club pentru a fi pe viitor posibili selecţionabili de către Piţurcă .

România: Lung jr - Măţel, D. Grigore, Găman, Al. Vlad - Nistor, Neagu - Chiţu, N. Stanciu, Grozav - Alexe.

Polonia: Słowik - Broź, Jędrzejczyk, Celeban, Wawrzyniak - Wszołek, Łukasik, Kaźmierczak, Pawłowski, Sobota - Teodorczyk.

România - Polonia 1-4

Au marcat: Grozav 41 / Pawłowski 15, Teodorczyk 24, 27, Łukasik 33.

VIDEO cu golul lui Gicu Grozav:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite