Năstase a dat-o pe Serena de gol: De ce Williams joacă într-un echipament inedit la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nastase

Serena Williams a uimit lumea sportului alb, făcându-şi apariţia într-un echipament complet negru la French Open 2018.

Serena Williams (451 WTA) a fost născută pentru a fi în prim-plan. Ani de zile, americanca a dominat tenisul feminin prin jocul ei. Acum, la 36 de ani, ea e departe de forma sportivă de altă dată, însă rămâne o vedetă a circuitului feminin. Iar asta pentru că Serena nu poate fi niciodată o jucătoare obişnuită, nici măcar când ocupă locul 451 în lume.

La Paris, ea a jucat, în premieră, într-un echipament complet negru, aşa cum nu s-a mai văzut în lumea tenisului. Apariţia ei inedită a stârnit un val de comentarii, unele răutăcioase, altele pozitive pentru curajul Serenei de a fi nonconformistă. Telekom Sport a ţinută să ceară şi punctul de vedere al lui Ilie Năstase legat de acest subiect, iar fostul lider ATP a oferit o explicaţie interesantă pentru opţiunea Serenei.

„Am înţeles că ar avea ceva probleme cu circulaţia sângelui (n.r. – Serena Williams). Nu ştiu exact de ce a apărut aşa. Dacă regulamentul permite aşa ceva...Spectatorii sunt cei care vor putea spune dacă sunt de acord sau nu cu o astfel de apariţie a ei. Eu ştiu că tot timpul am jucat în echipament de culoare albă. Între timp, văd că lucrurile s-au schimbat“, a afirmat „Nasty“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite