Mutu speră să joace la Euro 2016, deşi va avea 37 de ani împliniţi la turneul final. Ce alţi români au mai fost în situaţia lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Adrian Mutu revine pe teren în tricoul lui Pune City, în Indian Super League, campionat care începe în acest week-end, după un an de pauză, cu un singur gând: prezenţa la Euro 2016.

Veteranul de 36 de ani a jucat ultima oară pentru naţională în martie 2013, la meciul cu Olanda, de la Amsterdam, pierdut de tricolori cu 4-0. Mutu a adunat până acum 77 de selecţii şi 35 de goluri în tricoul primei reprezentative, „Briliantul” având în acest moment nevoie de încă un gol pentru a doborî recordul lui Gheorghe Hagi. „Am discutat recent cu selecţionerul Anghel Iordănescu şi mi-a spus că se gândeşte la mine pentru Campionatul European, chiar dacă joc la Pune. Este o mare motivaţie pentru mine, sunt foarte serios. Este campania mea de revenire şi începe în India urmând să se încheie în decembrie. Apoi va trebui să găsesc un alt club”, a afirmat Mutu într-un interviu pentru sport360.com.

Pentru Mutu, prezenţa la Pune reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale carierei: „Nu va fi uşor. M-am antrenat din greu, am discutat tot timpul cu oficialii de aici pentru le înţelege filosofia şi cererile şi sunt decis să dau totul. Am avut oferte de la cluburi europeme. Dar unul dintre motivele pentru care am ales să vin în India este că au fost foarte drăguţi cu mine, în ciuda faptului că nu am putut veni anul trecut din cauza unei probleme birocratice. S-au purtat foarte bine şi am apreciat acest lucru”.

În cazul în care va fi într-adevăr convocat de Iordănescu, Mutu nu ar fi singurul jucător aflat la apusul carierei care ar avea ocazia să joace la un turneu final. Cea mai frumoasă astfel de poveste l-a avut ca protagonist pe Roger Milla. Când turneul din Italia, Coppa del Mondo 1990, bătea la uşă, preşedintele Camerunului, Paul Biya, l-a sunat pe atacantul de 38 de ani, care juca în Insulele Réunion, rugându-l să revină asupra deciziei de a se retrage din echipa naţională. Zis şi făcut. Milla a marcat de patru ori pentru „leii neîmlânziţi” la turneul final, performanţă cu care orice fotbalist şi-ar fi luat adio împăcat de la sportul-rege. Nu şi Roger, care a mai bifat şi Cupa Mondială din 1994, când a marcat din nou în meciul cu Rusia pentru a-şi asigura şi titlul de cel mai bătrân marcator din istoria competiţiei.

Au existat însă şi câţiva români care s-au aflat în situaţia în care se regăseşte la ora actuală „Briliantul”:

Ladislau Bölöni – A fost în cărţi pentru Cupa Mondială din 1990. Loţi avea 37 de ani, juca la US Orléans, în liga a doua din Franţa, după ce plecase de trei ani de la Steaua şi nu mai evoluase pentru echipa naţională din 1988. „Regret că nu l-am luat pe Bölöni la Coppa del Mondo din Italia. I-am spus-o şi lui! Loţi mi-a mai amintit acel episod, dar i-am zis: «Ce era să fac, dacă erai bătrân?»”, şi-a reamintit Emeric Ienei.

Marcel Răducanu – A fost în cărţi pentru Cupa Mondială din 1990. Avea 36 de ani şi juca în Elveţia, la FC Zürich. „Nea Imi m-a chemat în cantonamentul de la München, unde am făcut două-trei antrenamente. Probabil cei din jurul său n-au vrut să fac parte din lotul pentru Italia”, a povestit mijlocaşul.

Miodrag Belodedici – A fost convocat de acelaşi Emeric Ienei la Euro 2000, după patru ani de absenţă de la echipa naţională. Belo avea 36 de ani şi avusese un retur de excepţie la Steaua, iar convocarea sa a fost sprijinită şi de căpitanul naţionalei, Gheorghe Hagi. Profitând de accidentarea lui Gheorghe Popescu, Belodedici a şi prins două meciuri de la turneul final, cu Anglia (3-2) şi cu Italia (0-2). Ulterior, fundaşul a fost convocat de noul selecţioner, Ladislau Bölöni, pentru partidele din debutul campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2002.

Dorinel Munteanu – A fost în cărţi pentru Euro 2008. „Neamţul” era antrenor-jucător la FC Vaslui în sezonul 2007-2008 şi a fost folosit de Victor Piţurcă în două meciuri amicale, cu Turcia şi Germania, respectiv unul oficial cu Belarus, în toamna anului 2007, când „Munti” avea 39 de ani. Ulterior, în urma unor discuţii cu Adrian Porumboiu, căruia nu-i mai convenea ca Munteanu să fie în acelaşi timp antrenor şi jucător, veteranul s-a retras de la naţională. „Este un jucător extraordinar, a muncit în această campanie de calificare şi cred că putea face parte din lotul pentru Euro 2008. Eu i-am pus că aş dori să mai joace, dar nu a mai vrut”, a explicat atunci Piţurcă. Interesant e că, după ce a fost demis de la FC Vaslui, Munteanu şi-a reluat şi cariera de jucător, la „U” Cluj!

Brazilienii sunt la putere

În sezonul inaugural al Indian Super League n-au jucat decât opt brazilieni, dar patru dintre ei s-au numărat printre golgheterii competiţiei, Elano (Chennaiyin) fiind chiar cel mai bun marcator, cu opt reuşite. Ceilalţi remarcaţi au fost Gustavo Marmentini (Delhi Dynamos, cinci goluri), Bruno Pelissari (Chennaiyin, patru goluri) şi André Santos (FC Goa, patru goluri). Un motiv suficient pentru ca deţinătorii francizelor să meargă pe aceeaşi reţetă în continuare, mai ales că alte vedete plătite cu bani grei, precum Alessandro Del Piero, Robert Pirès, Fredrik Ljungberg sau David Trezeguet n-au prea rupt gura târgului.

În acest sezon, vor fi 18 jucători brazilieni în competiţie. Legendarul Zico, antrenorul lui FC Goa, are şapte conaţionali în echipă, Chennaiyin are cinci jucători din Ţara Cafelei, Delhi Dynamos patru, iar Mumbai City FC şi Kerala Blasters câte unul. Campioana en-titre Atlético de Kolkata, Pune City FC şi NorthEast United sunt singurele echipe fără brazilieni în componenţă. „Să joc sub comanda lui Zico e ceva ce mi-am dorit dintotdeauna”, a explicat Lúcio, fost campion mondial cu Brazilia în 2002. Însă de departe cel mai sonor nume dintre toţi jucătorii transferaţi în această vară este Roberto Carlos, care este în acelaşi timp şi antrenorul celor de la Delhi Dynamos. La prima sa conferinţă de presă susţinută în India, Carlos, ajuns la 42 de ani, a vorbit numai despre el, nefiind întrebat deloc despre jucătorii aflaţi sub comanda sa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite