Mult zgomot pentru nimic: Van Gaal nu va schimba avioanele ca să joace cu ASA Târgu Mureş. Când va debuta la United

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Louis van Gaal
Louis van Gaal

Deşi s-a spus că selecţionerul Olandei va fi pe banca „diavolilor roşii“, la 15 iulie, la amicalul Manchester United – ASA Târgu Mureş, de fapt, lucrurile stau altfel.

ASA Târgu Mureş a perfectat un amical de cinci stele cu Manchester United. Testul se va disputa la 15 iulie, în baza de pregătire a englezilor. Informaţia a fost furnizată de Digi Sport, care a mers şi mai departe, anunţând că partida va consemna debutul lui Louis van Gaal pe banca „diavolilor roşii“. 

În realitate însă, actualul tehnician al Olandei nu se va grăbi să părăsească Brazilia, acolo unde se află acum, pentru a înfrunta trupa pregătită de Adrian Falub.

Debutează la 23 iulie

În primul rând, în cel mai rău caz, Olanda va disputa finala mică a Mondialului, care e programată pentru sâmbătă, 12 iulie. Chiar dacă ar fi părăsit cantonamentul naţionalei imediat după meci, în cel mai bun caz, Van Gaal ar fi ajuns în Anglia la 14 iulie, având în vedere că ar fi trebuit să schimbe mai multe avioane.

Chiar şi aşa, era greu de crezut că olandezul va sta pe bancă în amicalul cu ASA Târgu Mureş, după o lună în care n-a avut nicio zi liberă şi după un drum obositor, parcurs din America de Sud până în Europa.

Apoi, site-ul oficial al celor de la Manchester United a anunţat deja data la care Van Gaal va debuta la United. Potrivit sursei citate, noul tehnician al echipei îşi va începe mandatul la 23 iulie, atunci când „diavolii roşii“ vor întâlni LA Galaxy pe celebrul „Rose Bowl“.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite