Mircea Rednic şi-a început mandatul la Mouscron concediind o legendă a fotbalului belgian
0Mircea Rednic a condus astăzi primul antrenament de la numirea sa la conducerea formaţiei Mouscron, precizând că nu a mai pregătit până în prezent echipe aflate la retrogradare.
"Am simţit un pic de tensiune la începutul antrenamentului, dar apoi s-au relaxat. Jucătorii au răspuns bine la exerciţiile pe care le-am cerut. Este prima dată când antrenez pentru menţinere, dar nu am presiune şi nu mi-e teamă, ţinând cont de experienţa mea. Când am preluat pe Standard, echipa era pe 13 şi am terminat pe 4. Am trei zile pentru a pregăti meciul cu Malines. Este suficient. Există calitate în grup, eu trebuie să formez o echipă, este lucrul cel mai important, pentru că eu asta nu am văzut la ultimele meciuri. Am încredere în acest grup", a declarat Rednic, prezentat oficial după antrenamentul de miercuri.
Tehnicianul român a renunţat la Lorenzo Staelens, unul dintre secunzii fostului antrenor al formaţiei, Glen De Boeck. "Nu s-a văzut lucrând cu un fost <drac roşu>, împotriva căruia a evoluat când juca pentru România. Şi pentru că Lorenzo Staelens a venit la cererea lui Glen de Boeck", a explicat decizia lui Rednic directorul sportiv al clubului Mosucron, Juri Selak, potrivit dhnet.be, citat de News.ro.
Tehnicianul Mircea Rednic va antrena echipa Mouscroun, penultima în clasamentul primei ligi belgiene, până la finalul sezonului. Mouscron, unde evoluează şi fundaşul român Cristian Manea, ocupă locul 15 în clasament, după 17 etape, cu 11 puncte, din trei victorii şi două rezultate de egalitate. Rednic nu a mai antrenat din luna mai, când şi-a reziliat de comun acord contractul cu Dinamo. În vârstă de 54 de ani, el a mai pregătit în Belgia echipele Standard Liege şi Gent.
Lorenzo Staelens, în vârstă de 52 de ani, a bifat 70 de selecţii în naţionala Belgiei, între 1990 şi 2000. El a evoluat, ca libero, în special la cluburile de tradiţie Club Brugge şi Anderlecht.