Mirajul petrodolarilor l-a atras pe Gigi Mulţescu. Fostul tehnician al Petrolului a preluat o echipă din Arabia Saudită
0După despărţirea de Petrolul, Gigi Mulţescu nu a rămas prea mult timp fără angajament. Tehnicianul în vârst de 63 de ani a fost numit antrenorul lui Al Ittifaq, formaţie din a doua ligă a Arabiei Saudite.
Gigi Mulţescu a colindat lumea în lung şi-n lat de când este antrenor de fotbal. Tehnicianul de 63 de ani a pregătit zeci de echipe până acum şi pare că nu poate să stea departe de fotbal după plecarea de la Petrolul. Mulţescu şi-a găsit o nouă echipă, de această dată în Arabia Saudită. Este vorba de Al Ittifaq, din liga a doua arabă, grupare al cărei obiectiv este promovarea în prima ligă, după ce a retrogradat anul trecut, când a fost condusă de un alt român, Ioan Andone, notează site-ul oficial al clubului arab, citat de digisport.ro.
Românul îi va antrena pe saudiţi până la finalul sezonului, aceasta fiind a 32-a oară când Mulţescu preia o echipă în cariera sa de antrenor. El a mai antrenat o singură dată în Arabia Saudită, în 2010.
În acest moment, Al Ittifaq se află pe locul 4 în clasamentul ligii a doua, cu 38 de puncte adunate în 22 de etape. Pe primul loc se află Al Wehda, care are 41 de puncte. Primele două clasate la finalul campionatului vor promova în prima ligă arabă.