Mihai Stoichiţă: „Ne batem de la egal la egal cu Suedia şi Norvegia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichiţă, a vorbit la Digisport, imediat după tragerea la sorţi a grupelor preimnariilor Campionatului European de fotbal, şi a spus că România se va lupta cu Suedia şi Norvegia pentru locul doi în grupă.

"Ţi se pare că e o mare diferenţă între noi, Suedia şi Norvegia? Bine că nu am căzut în altă grupă, sunt altele mai grele, dar şi altele mai uşoare. Sunt echipe cu care oricând poţi să te baţi cu ele de la egal la egal. Bine, Spania pare favorită şi chiar e favorita grupei, iar celelate trei echipe eu zic că se bat între ele. Ultimele două nu le mai pun. În orice caz, nu mi se pare că trebuie să facem o tragedie din grupa asta. Nu accesibil, mi se pare că poţi să te baţi cu toate de la egal la egal. Spania, îmi pare rău, dar la ultimele competiţii majore a fost una dintre favorite, dacă nu chiar câştigătoare. Deci dintr-o dată te pune pe gânduri. Diferenţa dintre noi şi fotbalul spaniol e dată şi de campionatul pe care îl au, de modul în care îşi cresc ei acolo valorile. Schimbări de strategie poţi să-ţi faci numai după ce te apuci să-ţi studiezi adversarii cu care urmează să joci. Aşa că avem nevoie de timp de studiu, are Cosmin timp destul, că el îşi fixează obiectivele", a spus Stoichiţă.

La tragerea la sorţi a grupelor pentru preliminarile Campionatului European de fotbal dn 2020, România a fost repartizată în Grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta. La turneul final se califica doar primele două echipe clasate din fiecare grupă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite