Mihai Neşu: „Cea mai grea zi din viaţa mea a fost când aveam opt tuburi pe corp şi doctorul mi-a zis că nu voi mai putea respira singur“

La aniversarea celor 30 de ani ai săi, Mihai Neşu a acceptat invitaţia venită din partea celor de la Antena 3 şi a vorbit despre viaţa sa, aşa cum este ea la aproape doi ani de la accidentul care i-a schimbat destinul.

După un an şi opt luni de la antrenamentul în care s-a accidentat şi în urma căruia a rămas paralizat de la gât în jos, Mihai Neşu dă o lecţie de viaţă. Dincolo de cuvintele mari şi totuşi prea mici pentru a descrie lupta pe care o duce fostul fundaş stelist, cel poreclit „Bichonul“ de simpatizanţii roş-albaştrilor este zâmbitor şi se agaţă de cea mai mică urmă de speranţă că, într-o zi, va putea atinge din nou gazonul mergând pe propriile-i picioare.

„Am avut momente de cumpănă, dar am mai multă încredere în Dumnezeu“

„În primul an mi-a fost foarte greu, chiar şi în SUA. Am avut momente de cumpănă, în care am fost deznădăjduit. La clinică lucram aproape cel mai mult dintre toţi clienţii, având şi una dintre cele mai mari accidentări de acolo, dar vizita pe care am avut-o la Oradea şi discuţiile cu prieteni şi cunoştinţe m-au făcut să am mai multă încredere în Dumnezeu. Doar el poate să facă o minune. Restul depinde de mine, să fac ce pot eu să fac: exerciţii şi antrenamente, să mănânc sănătos, să nu iau proporţii ca să îmi afecteze sănătatea. Doar comportamentul meu care să fie demn de o minune poate să mă facă sănătos.“

„Cea mai frumoasă zi din viaţa mea: când mi-am îndeplinit visul şi am jucat la Steaua“

„Cea mai frumoasă zi a fost când mi-am îndeplinit visul şi dorinţa pe care am avut-o de mic copil: să joc la Steaua. Accidentul m-a schimbat mult în bine, m-a maturizat, mi-a schimbat felul de gândire. Cea mai mare lecţie a suferinţei: să te bucuri de orice ai sau nu ai atunci când eşti sănătos, sănătatea este cea mai importantă. Să vezi prietenii pe care îi ai, de care eu nu duc lipsă şi cărora le datorez starea mea de acum. Am un grup de prieteni care mă binedispun, mă ajută în orice problemă şi, în afara faptului că nu pot să mă mişc şi să mă duc unde vreau eu, nu duc lipsă de nimic datorită lor. Dacă orice persoană în situaţia asta, chiar şi una sănătoasă, ar conştientiza că prietenii sunt mai importanţi decât banii ori cariera, ar fi mai bună şi mai fericită.“

„Cea mai grea zi: când aveam opt tuburi pe corp şi mi s-a spus că nu o să mai respir singur“

„Cea mai grea zi din viaţa mea a fost una din zilele când eram la terapie intensivă şi aveam vreo opt tuburi pe mine, când aveam ca obiectiv să scap de câte unul. Când venea doctorul şi îmi spunea că nu voi mai putea mânca de unul singur, că voi avea nevoie de un tub de oxigen pentru a putea respira. Practic, în câteva zile i-am demonstrat că nu avea dreptate, dar pe moment am avut gânduri negre. S-a dovedit că Dumnezeu şi probabil capacitatea mea de efort şi faptul că am fost sportiv m-au ajutat să depăşesc perioada de după operaţie.“

„În speranţa că într-o zi nervii vor fi ca înainte“

„Încheieturile mi-au devenit mai mobile după lunile în care am stat imobilizat la centrele de reabilitare. Chiar dacă sunt recunoscător olandezilor, trebuie să recunosc că la nivelul de reablitare au rămas puţin în urmă. În SUA e practic o sală de fitness pentru persoanele cu dizabilităţi: faci genoflexiuni, faci ridicări ale braţelor, umerilor, biceps, flotări, toate acestea încercând să-ţi menţină mobilitatea corpului pentru viitor, în speranţa că într-o zi nervii vor fi ca înainte.“

„Până la însănătoşire, trebuie să mergem înainte, sunt alte lucruri de făcut chiar şi aşa“

„În SUA am aflat că majoritatea oamenilor visează acelaşi lucru, subconştientul rămâne setat pe viaţa dinainte şi nu se schimbă niciodată în creier situaţia în care erai... Noi ne vedem mereu sănătoşi şi orice om în situaţia asta crede şi are speranţa ca într-o zi va putea fi din nou normal. Până atunci, trebuie să mergem înainte, sunt alte lucruri de făcut chiar şi în situaţia asta.“

„Fundaţia nu este a mea, doar îmi poartă numele. Fundaţia este a tuturor celor care donează bani şi o sprijină, datorită lor eu pot să ajut aceşti copii. Am început destul de greu şi de amatoricesc, nu aveam experienţă deloc, la început nu am manageriat foarte bine fondurile. Acum mă bazez pe principiul de a ajuta mai puţini copii, dar pe un termen mai lung, pentru a vedea ce progrese fac.“