Mesajul lui Cristian Tudor Popescu pentru Simona Halep: „Sper ca la noapte Pantera Neagră să simtă...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu a transmis un mesaj de încurajare pentru Simona Halep care ova întâlni la noapte pe Serena Williams în finala turneului de la Cincinnati.

Într-o postare pe facebook acesta a scris: 

"O aştept pe Simona Maria Halep!
După atâta vreme de când trăiesc cu Simona, am ajuns să-i simt tenisul în primul rând după ochi. Ai ei, nu ai mei. Privirile aruncate azi-noapte spre echipă, în care s-a aflat şi Darren Cahill, au arătat mai multă hotărâre şi încredere decât gestul cu pumnul strâns. Simona e bine cu capul şi cu loja.
Asta s-a văzut poate şi mai clar prin contrast cu atitudinea adversarei, fosta lideră mondială Jelena Janković. Ieşită din vestiar gata plină de frustrări, cu nervii întinşi aidoma corzilor rachetei, decât să joace, sârboaica era mai preocupată, după fiecare greşeală, să zbiere la antrenor, un băiat năcăjit, singurel, subţirel şi chel. Care nici n-avea cum să-i răspundă, căci ar fi comis coaching, contact verbal cu jucătorul în timpul meciului, penalizat de regulamentul ATP. Nu puteai să nu te gândeşti, de vreme ce şi-o lua în felul ăsta în public, ce-o păţi bietul om în privat. Cinema curat.
Cu creierii astfel risipiţi, Janković, în afară de câteva sclipiri întârziate la scorul 6-1, 3-1 pentru Halep, s-a bătut singură azvârlind nenumărate mingi afară cel puţin un metru, înfundându-le în burta fileului sau voleind crispat. Şi Simona ştie cel mai bine să te ajute să faci asta, punând mingea în teren şi forţând doar când trebuie.

Simona Halep este din nou nr. 2 mondial, luându-i locul Mariei Sharapova în coasta Serenei Williams. Sper ca la noapte, Pantera Neagră să simtă că le are în faţă pe Halep şi Sharapova, „Ţine mingea!” şi „Loveşte prima!”, la un loc. Şi Simona să nu uite nicio clipă că n-are ce pierde, are doar ce câştiga."

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite