Marile victorii le-am trăit în Piaţa Universităţii. Micile înfrângeri le sărbătorim în Centrul Vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporteri ai echipei naţionale de fotbal a României. FOTO: David Muntean
Suporteri ai echipei naţionale de fotbal a României. FOTO: David Muntean

România a pierdut, dar n-a fost nicio tragedie. La terasele din centrul istoric al Bucureştiului fluierul final a însemnat începutul unei frumoase seri de vineri.

Mii de oameni au văzut meciul de deschidere al Campionatului European la terasele din Centrul Vechi. Locul s-a umplut de ecrane şi televizoare iar managerii de cluburi şi-au îmbrăcat chelneriţele în tricouri galbene. Animatoarele şi şefii de sală s-au însufleţit şi urlau cât puteau de tare “Hai România” pentru a atrage clienţi. Unii au introdus prin meniuri numele fotbaliştilor români, alţii au vopsit totul în roşu galben şi albastru, de la scrumiere la scaune şi mese, aşa că străduţele din Centrul Vechi arătau aseară precum Clujul lui Gheorghe Funar. Fără să aibă vreo aşteptare de la echipa naţională, bucureştenii s-au făcut comozi, au mâncat, au băut şi s-au simţit bine. După ani în şir de fotbal prost, toată lumea a considerat că înfrângerea cu Franţa merită cinstită. În arealul noului suporter, scorul nu mai e o condiţie a unei seri reuşite. 

Fotbalul şi strada

Acum 20 de ani, pe 10 iunie 1996, Franţa bătea România cu 1-0, la Campionatul European din Anglia. Pe atunci, înfrângerile însemnau dezamăgiri, şi nu hahăială cu arătătorul îndreptat spre evlaviosul Tata Puiu. Pe atunci, aşteptările erau uriaşe: românii intrau pe teren cu gândul că sunt în stare chiar să câştige Euro ‘96. Eşecul a fost zdrobitor: înfrângeri pe linie. Nu s-a ieşit în stradă, a fost o vară urâtă. Dar trebuie consemnat că nivelul de fericire sau nefericire al ţării fluctua în funcţie de rezultatele echipei naţionale.
 

Acum 30 de ani Steaua câştiga Cupa Campionilor Europeni şi mii de oameni se adunau la aeroportul Otopeni ca să întâmpine echipa. Totul era atât de impregnat de fotbal încât Ana Blandiana scria în poezia “Totul” un vers care sună chiar aşa „steguleţe, portrete cunoscute, Cupa Campionilor Europeni, maşini cu butelii, mere refuzate la export". Era atâta fotbal bun în ţară încât se transformase în propagandă exasperantă.

Ultima data, fotbalul a scos oamenii în stradă acum 10 ani. Mai întâi Rapidul a eliminat Hamburgul din Cupa UEFA, iar la o zi distanţă Steaua elimina Betis Sevilla. Ambele echipe mergeau în sferturi unde urmau să se lupte între ele. De bucurie, suporterii au ocupat trotuarele din faţa Universităţii şi apoi şoseaua. De atunci, nimic, sau numai bucurii palide cu Gigi căţărat pe Maybach (dar astea nu se pun).

Ce seară minunată

Prima ocazie a lui Stancu a venit prea repede, bărbaţii erau ocupaţi cu aşezarea berilor pe mese – “ce-a fost asta, frate?!”, femeile trăgeau pe nas mirosul florilor de salcâm dinspre biserica Stavropoleos. Primul vuiet de entuziasm a fost atunci când camerele de filmat l-au surprins pe Anghel Iordănescu făcându-şi cruce. Din faţa Teatrului de Comedie, statuia lui Dinică privea batjocoritor totul.

La primul gol, cei cu părul alb şi-au amintit că la fel ne-a dat-o Franţa şi acum 20 de ani: centrare, Stelea iese prost, Dugarry bagă capul şi e gol. La penalty-ul nostru a fost o bucurie şireată, toată lumea ştia că vom marca împotriva cursului jocului, dar nimeni nu se sinchisea de treaba asta: “lasă, să mai avem şi noi noroc!”. După golul de 1-1 urmează partea tensionată a serii. Vom reuşi să ţinem de rezultat? Se lasă narghileau şi se revine la ţigări. Din casetofonul unui clown ambulant se aude melodia “Ce seară minunată, mai spune-mi iubito o dată...”.


La golul lui Payet a fost linişte. Cugetări tăcute: ne-am tot amăgit că n-avem jucători dar avem o echipă. E, uite, că ai nevoie şi de jucători, nu numai de echipă. Dimitri Payet a fost schimbat puţin mai târziu. A ieşit plângând de emoţie că a reuşit ceva extraordinar după un an de muncă dură la West Ham. În Centrul Vechi al Bucureştiului oamenii se întrebau ce-l doare de plânge. Când s-a fluierat finalul meciului picolii au dat repede televizoaele pe mute, au fost pornite boxele şi s-a pus muzică house. Animatoarele s-au căţărat pe mese sau la ferestre şi au început să danseze. Facebook-ul s-a umplut de glume deştepte despre echipa naţională, oamenii le citeau pe telefoane şi-apoi le strigau cu voce tare, să se amuze şi ceilalţi. Uşor-uşor s-a dezvoltat un spirit de dans şi de glumă şi înfrângerea a fost dată uitării. În Piaţa Universităţii a fost linişte. 

URMĂRIŢI ŞI: Documentarul "În căutarea fotbalului pierdut" 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite