Lucescu jr a vorbit după doi ani: cum l-au schimbat arabii, ce şi-a propus la Petrolul şi de ce l-a contrazis pe tatăl său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani după despărţirea de Rapid, Lucescu jr s-a întors în Liga I. La primul dialog cu jurnaliştii din România, a lăsat impresia că e mult mai degajat faţă de momentul când a părăsit România şi a surprins, contrazicându-l pe tatăl său.

Răzvan Lucescu a revenit în campionatul românesc, prilej cu care a pus capăt şi boicotului la adresa presei din România. 

Cât timp a stat la El-Jaish, fostul selecţioner a refuzat dialogul cu jurnaliştii români. Motivul? A considerat că a avut parte de un tratament incorect din partea presei, cât timp a pregătit prima reprezentativă.

Obligat şi de semnarea contractului cu Petrolul, Lucescu jr a apărut, marţi, în faţa ziariştilor şi a lăsat impresia că a trecut peste frustrările din trecut. 

Contra l-a ofertat

Tehnicianul de 45 de ani a povestit că Petrolul l-a abordat, prin intermediul lui Cosmin Contra, încă de duminică. „N-aveam de gând să revin pe bancă până la vară, voiam să iau o pauză. Şi, oricum, eram dornic să lucrez tot în străinătate. Duminică însă, Contra m-a sunat şi mi-a spus că are ofertă de la Getafe şi mi-a propus să vin la Petrolul. Luni, am discutat vreo două ore cu domnul Capră, dar negocierile au durat un minut şi 20, 30 de secunde“, a povestit Răzvan Lucescu.

Vrea să joace 4-2-3-1

Acesta a lăudat noua sa echipă, însă a precizat că şansele la locul 1 sunt, în mare, compromise. „Petrolul are jucători de calitate pe toate posturile.  Vom da totul pentru a câştiga cele trei puncte cu Steaua. E însă aproape imposibil să câştigăm campionatul, fiindcă suntem la şapte puncte de locul 1. De titlu ar trebui să-i întrebaţi pe cei de la Steaua, nu pe noi. Ei trebuie să piardă mai multe meciuri, iar Petrolul să nu facă niciun pas greşit. Eu îmi doresc să trec de Astra în semifinalele Cupei şi să joc finala cu Petrolul“, a explicat noul tehnician al „lupilor“.

El s-a referit şi la formula de joc pe care o va folosi la Petrolul: „După părerea mea, lotul e construit pentru sistemul 4-2-3-1“. 

Cum va colabora cu Mutu şi cu Zicu?

Pe când era la echipa naţională, Răzvan Lucescu l-a exclus pe Mutu din lot, pentru o perioadă, întrucât „Briliantul“ a părăsit hotelul, fără să ceară voie, după o înfrângere, 0-5, cu Serbia. Ulterior, Lucescu jr şi Mutu s-au împăcat, iar acum vor lucra, din nou, împreună, de această dată, la Ploieşti. 

„Poate în decizia mea de a veni aici a contat şi prezenţa lui Mutu. E un jucător senzaţional, care transmite încredere coechipierilor. Chiar dacă am avut probleme cu el la echipa naţională, am colaborat foarte bine cu el pe final. Mutu trebuie să fie un punct de referinţă pentru ceilalţi. Prezenţa sa pe teren trebuie să dea fiori adversarilor. El va fi căpitan şi cu mine pe bancă“, a spus fostul selecţioner.

Întrebat cum îl va motiva pe Zicu, fotbalist care a dezamăgit până acum la Petrolul, Lucescu jr a explicat: „Ianis e un jucător cu un talent deosebit, dar sensibil, care are nevoie de încurajări permanente. E la fel ca acum şapte ani, când l-am lăsat, neschimbat, la fel de copil şi de entuziast, la fel de dornic de a fi răsfăţat şi să simtă încrederea celor din jurul lui“.

Fără cercei la clubul armatei

Răzvan Lucescu a surprins şi prin faptul că a apărut la conferinţa de presă fără cercelul pe care îl avea în ureche, pe când antrena în România. „Am lucrat la clubul armatei din Qatar, iar cei de acolo mi-au spus să-mi scot cercelul, pentru că n-avem voie cu lanţuri, brăţări, cercei. L-am pus în maşină şi l-am pierdut. De atunci, nu mi-am mai pus cercel în ureche. Am 45 de ani, gata cu astfel de lucruri. În Qatar, bărbaţii erau cu bărbaţii, femeile cu femeile, o altă cultură. Noi, care mergem acolo, trebuie să ne adaptăm“, a povestit noul tehnician al Petrolului.

La Ploieşti, Lucescu jr va lucra cu stafful pe care l-a avut şi Cosmin Contra, el aducându-l doar pe Diego Longo (preparator fizic), după ce „Guriţă“ a plecat la Getafe cu fostul preparator fizic.

10.000

de euro pe lună va încasa Răzvan Lucescu la Petrolul. Părţile vor renegocia la finalul campionatului şi vor decide dacă vor continua sau nu.

0

titluri are Răzvan Lucescu ca antrenor, deşi şi-a început cariera în 2003. A cucerit, în schimb, trei cupe cu Rapid şi cu El-Jaish.

Nemilos cu condamnaţii în „Dosarul Transferurilor“

Mircea Lucescu a criticat dur pedepsele date în „Dosarul Transferurilor“, însă fiul său are o cu totul altă părere vizavi de condamnările primite de Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Gică Popescu şi Jean Pădureanu. „E o justiţie care îşi face treaba, n-am ce să comentez cu privire la acest lucru. E decizia judecătorilor, ei ştiu mai bine, sunt nişte legi care trebuie respectate“, a spus Lucescu jr.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite