Liga Campionilor revine cu două derbyuri: Arsenal – Bayern şi PSG – Real Madrid. Tunarii, obligaţi să bată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără punct după două meciuri în Liga Campionilor, Arsenal e disperată să oprească maşina de fotbal a lui Bayern Munchen.

Bayern Munchen are o serie de 12 meciuri consecutive câştigate: nouă în campionat, două în Liga Campionilor şi unul în Cupa Germaniei.
Bayern Munchen a câştigat primele nouă etape din Bundesliga de o manieră irefutabilă şi s-a impus la scor şi în partidele din Liga Campionilor cu Dinamo Zagreb şi Olympiakos Pireu. 

 De la egalul cu Wolfsburg de la 1 august, din Supercupa Germaniei, decisă la lovitură de departajare în favoarea lui Wfl, bavarezii au adunat 12 victorii la rând, marcând în aceste partide 41 de goluri şi primind doar 7.  Singura problemă care se pune la Bayern în aceste zile e legată de contractul lui Guardiola, scadent în vara anului viitor, pe care spaniolul se codeşte să îl prelungească.
Şi Arsenal merge bine în campionat, dar suferă în Ligă. Tunarii au luat bătaie şi de la croaţi, şi de la greci, ajungând să se prezinte la ora disputelor cu Bayern (marţi pe Emirates, peste două săptămâni la Munchen), fără vreun punct. „Ne-am cam făcut viaţa grea, dar e o problemă a tuturor echipelor din Anglia, pentru că Premier League te stoarce. Cu Bayern am făcut mereu partide frumoase, spectaculoase”, se încurajează Arsene Wenger, mizând pe seria de absenţe din tabăra adversă: Gotze, Robben sau Benatia.

Vlad Dragomir, debut în Youth League?
Câteva ore mai devreme, Arsenal şi Bayern se întâlnesc în Liga Campionilor la tineret. La gazde a fost convocat în premieră şi românul Vlad Dragomir, tânărul de 16 ani şi jumătate transferat de tunari de la Poli. Conform jurnaliştilor londonezi, deşi e cu doi ani mai tânăr decât unii dintre colegii săi, Dragomir ar putea fi chiar titular. Şansa sa a venit în condiţiile în care mai mulţi tineri fotbalişti de bază ai lui Arsenal se află în această perioadă cu naţionala la Campionatul Mondial Under 17 din Chile.

15 goluri a marcat Robert Lewandowski în ultimele 7 meciuri pentru Bayern Munchen şi Polonia

Liga Campionilor, Etapa 3
Marţi, ora 21.45
Grupa E
BATE Borisov – Barcelona DolceSport 2
Leverkusen - AS Roma DolceSport 3
Clasament: 1. Barcelona 4p, 2. Leverkusen 3p, 3. Borisov 3p, 4. AS Roma 1p.
Grupa F
Arsenal - Bayern München Sport.ro, DolceSport 1
D. Zagreb - Olympiacos
Clasament: 1. Bayern 6p, 2. Olympiacos 3p, 3. D. Zagreb 3p, 4. Arsenal 0p.
Grupa G
FC Porto - Maccabi Tel Aviv
Dinamo Kiev – Chelsea DolceSport 4
Clasament: 1. Porto 4p, 2. Dinamo Kiev 4p, 3. Chelsea 3p, 4. Maccabi 0p.
Grupa H
Zenit - Olympique Lyon
Valencia – Gent
Clasament: 1. Zenit 6p, 2. Valencia 3p, 3. Lyon 1p, 4. Gent 1p.
Miercuri, ora 21.45
Grupa A
Malmö – Şahtior Doneţk
Paris S.G. - Real Madrid DolceSport 1
Clasament: 1. Real Madrid 6p, 2. PSG 6p, 3. Malmö 0p, 4. Şahtior 0p.

Grupa B

ŢSKA Moscova - Man. United DolceSport 3
Wolfsburg - PSV Eindhoven
Clasament: 1. PSV Eindhoven 3p, 2. Man. United 3p, 3. ŢSKA Moscova 3p, 4. Wolfsburg 3p.
Grupa C
Atletico Madrid – Astana
Galatasaray – Benfica
Clasament: 1. Benfica 6p, 2. Atl. Madrid 3p, 3. Galatasaray 1p, 4. Astana 1p.
Grupa D
Juventus - B. Mönchengladbach DolceSport 4
Man. City - FC Sevilla DolceSport 2
Clasament: 1. Juventus 6p, 2. Sevilla 3p, 3. Man. City 3p, 4. Mönchengladbach 0p.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite