Liga 1 începe azi cu fotbalişti din 43 de ţări, veniţi de pe 5 continente ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga lui Mitică s-a transformat în ultimii ani într-un adevărat Turn Babel, cu fotbalişti adunaţi din toate colţurile lumii. Sezonul 2013-2014 porneşte la drum cu 123 de „implanturi” de peste hotare.

Din Europa până în Haiti, trecând prin Africa, Asia şi America de Sud, fotbalul de la noi şi-a extins tentaculele peste tot în jurul globului, în căutare de jucători ieftini şi cu potenţial de export. Recent, Federaţia a încercat să limiteze invazia de străini în Liga I, propunînd o variantă cu cel mult cinci extracomunitari în lot. Forul condus de Mircea Sandu a fost însă dat în judecată de cei de la CFR Cluj, echipă care a beneficiat din plin în anii trecuţi de aportul străinilor. Până la urmă, pe baza dreptului la libera cicrculaţie în Uniunea Europeană, ardelenii au avut câştig de cauză la TAS, astfel că nimic nu s-a schimbat. Ca urmare, şi în sezonul care debutează astăzi, aproximativ un sfert din totalul jucătorilor legitimaţi la cluburile din Liga I provin de pe alte meleaguri. Mai exact, vorbim de 123 de fotbalişti străini care reprezintă 43 de naţionalităţi de pe cinci continente.
Ca număr, brazilienii sunt cei mai mulţi (20), însă valoarea jucătorilor din ţara lui Pele „teleportaţi” la noi este una îndoielnică. Aşa se face că brazilianul cu cea mai bună cotă, Caue de la Vaslui, nu e decât al 10-lea străin din Liga I ca valoare de piaţă, conform site-ului specializat transfermarkt.de. După brazilieni, urmează îndeaproape portughezii (16), concentraţi în principal la două echipe, CFR Cluj şi FC Braşov. În rest, avem şi reprezentanţi din ţările cu fotbal dezvoltat (Germania, Spania, Italia, Anglia, Franţa şi Olanda), dar şi jucători din Azerbaidjan, Albania sau Cipru, naţiuni europene fără mari pretenţii în sportul-rege.
Ca de obicei, africanii sunt o pată de culoare în Liga I, la propriu şi la figurat. Senegalezii şi nigerienii sunt majoritari, dar există şi fotbalişti din ţări exotice precum Insula Capului Verde, Republica Centrafricană, Zimbabwe sau Mozambic. Apoi, din Asia vin japonezul Seto de la Astra şi iordanianul Bawab de la Gaz Metan. Să nu uităm nici de haitianul Alcenat (Petrolul), unicul reprezentant al Americii de Nord, sau de surinamezul Breeveld (Pandurii).

Echipele cu cei mai mulţi străini în lot
Petrolul 16
CFR Cluj 15
Vaslui 11
Astra 10

EUROPA - 21
Cipru 2 

Macedonia 5

Olanda 2

Portugalia 16
Spania 4
Serbia 8
Bosnia 3
Cehia 2
Grecia 2
Franţa 6
Italia 3
Croaţia 2
Albania 1
Lituania 4
Muntenegru 2
Azerbaidjan 1
Ungaria 1
Polonia 3
Anglia 1
Slovenia 1
Germania 1

AFRICA - 13
Tunisia 2
Ghana 3
Zambia 1
Nigeria 4
Coasta de Fildeş 1
Senegal 5
Camerun 2
Algeria 1
Republica Centrafricană 1
R.D. Congo 1
Insula Capului Verde 1
Zimbabwe 1
Mozambic 1

AMERICA DE SUD - 6
Brazilia 20
Argentina 1
Columbia 1
Uruguay 2
Venezuela 1
Surinam 1

ASIA - 2
Japonia  1
Iordania 1

AMERICA DE NORD - 1
Haiti 1

Topul străinilor după cota de piaţă
Jucător (Ţară) Echipă Cotă de piaţă
1. Felgueiras (Portugalia) CFR Cluj 4
2. Bokila (R.D. Congo) Petrolul 2,8
3. Fatai (Nigeria) Astra 2,5
4. Kapetanos (Grecia) CFR Cluj 2,4
5. Camora (Portugalia) CFR Cluj 2,2
6. Varela (Ins. Capului Verde) Vaslui 2
7. Hamza (Tunisia) Petrolul 1,9
8. Szukala (Polonia) Steaua 1,8
9. Celeban (Polonia) Vaslui 1,8
10. Caue (Brazilia) Vaslui 1,6
*sume exprimate în milioane de euro

Steaua domină topul românilor
Jucător (Echipă) Cotă de piaţă
1. Chiricheş (Steaua) 6
2. Chipciu (Steaua) 3,5
3. Bourceanu (Steaua) 3,2
4. Latovlevici (Steaua) 3
5. Tănase (Steaua) 3
6. Tătăruşanu (Steaua) 2,8
7. Bălgrădean (Dinamo) 2,6
8. Pintilii (Steaua) 2,5
9. Găman (Astra) 2,3
10. Lung Jr. (Astra) 2,2
*sume exprimate în milioane de euro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite