Karate-ul mondial s-a unit după 35 de ani. Când ar putea deveni acest sport disciplină olimpică
0
Liviu Crişan, preşedintele Federaţiei Române de Karate WKC şi al WUKF, a declarat într-o conferinţă de presă că sunt şanse mari ca la Jocurile Olimpice din 2020 karate-ul să facă parte din programul olimpic.
''Sperăm ca United World Karate (n.r. noua înfiinţata organizaţie mondială a karate-ului) să ducă sportul nostru la Olimpiadă'', şi-a exprimat convingerea Liviu Crişan, preşedintele FR Karate WKC şi al WUKF (World Union Karate Federation), în cadrul unei conferinţe de presă.
Crişan a discutat despre noul organism înfiinţat recent la Lausanne, care se doreşte a fi o umbrelă pentru karate-ul mondial şi al cărui scop este de a facilita pătrunderea acestui sport în spectrul olimpic. ''Se doreşte realizarea unui vis de foarte mult timp, adică unirea diferitelor federaţii de karate într-un singur organism care poate să gestioneze mult mai bine, mai eficient, aşteptările noastre. Acest lucru s-a întâmplat la Lausanne, după 35 de ani de încercări de a realiza această uniune. Nu este o idee nouă. Nu a apărut ceva peste noapte. Pe acest drum au fost realizări parţiale şi, din păcate, eşecuri, fapt care a dus la imposibilitatea acceptării karate-ului ca sport olimpic'', a spus Crişan.
Activitatea noului organism va fi organizată pe trei comisii: karate tradiţional, general şi de contact. Primul Campionat Mondial organizat de United World Karate va avea loc la Sao Paulo (Brazilia), în 2015.
La Lausanne, în perioada 16-18 iulie, a fost înfiinţată United World Karate, o organizaţie umbrelă care coordonează activitatea karate-ului din toată lumea. Unificarea a fost realiazată cu participarea reprezentanţilor din 16 ţări şi 7 organizaţii internaţionale de karate: International Traditional Karate Federation (ITKF), World Karate Confederation (WKC), World Union of Karate-do Federations (WUKF), International Karate Union (IKU), World United Karate Organization (WUKO), International Karate Organization — Kyokushinkaikan (IKOK) şi World Fudokan Federation (WFF).