Jucătorii lui Dinamo sunt în grevă. Fotbaliştii au boicotat ultimul amical şi sunt ameninţaţi cu amenzi şi pedepse
0
Dinamo Bucureşti trebuia să îşi încheie stagiul de pregătire din Spania cu amicalul împotriva celor de la Real Balompédica Linese, echipă de Liga a III-a.
Amicalul a fost anulat şi înlocuit de o simplă şedinţă de pregătire, cea de-a doua susţinută în cursul zilei miercuri. Cei care au decis schimbarea programului sunt fotbaliştii, nemulţumiţi din cauza restanţelor salariale.
Reacţia conducerii nu a fost cea scontată, astfel încât şefii echipei din Ştefan cel Mare ameninţă că acţiunea se va solda cu amenzi şi diminuări contractuale de până la 25%.
Cazurile jucătorilor sunt diverse, unora nu li s-a plătit salariul până în luna decembrie, altora până în octombrie, însă cert e că alb-roşii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi şi un nou scandal este pe cale să debuteze la Dinamo.
Jucătorii vor reveni în ţară joi seară, în jurul orei 23.00, urmând să susţină prima partidă din Liga I pe anul acesta împotriva celor de la FC Braşov în data de 24 februarie (20.30). Echipa lui Cornel Ţălnar ocupă locul şapte în clasamentul intern, la 17 puncte distanţă de liderul Steaua Bucureşti.