Jordi Roura despre calificarea lui Barça în sferturi: „E meritul nostru, nu al greşelilor făcute de Milan“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jordi Roura, înlocuitorul lui Tito Vilanova ca „principal“ al Barcelonei FOTO Albert Gea/Reuters
Jordi Roura, înlocuitorul lui Tito Vilanova ca „principal“ al Barcelonei FOTO Albert Gea/Reuters

Barcelona a învins-o marţi pe AC Milan (4-0) şi a întors rezultatul din tur, când catalanii pierduseră cu 2-0. Spaniolii s-au calificat în sferturile Champions League şi au pus capăt astfel unei perioade nefaste.

Tehnicianul Barcelonei a comentat reuşita echipei sale după victoria în faţa milanezilor, considerând că acest lucru se datorează propriilor merite, nu erorilor echipei adverse: 

„Eu cred că această calificare este datorată mai mult Barcelonei, decât greşelilor de la Milan. Este drept, ei au avut mari probleme în a scoate balonul din terenul lor în primele 20 de minute, dar asta s-a datorat pressingului nostru. Vreau să subliniez că această revenire nu ne face favoriţi după această întâlnire“.

Jordi Roura este de părere că i-a surprins pe milanezi prin titularizările lui David Villa şi Javier Mascherano: „Jucătorii au fost extraordinari în această seară. Am avut un plan foarte clar cum să înfruntăm Milanul: acţiune pe aripi, repoziţionarea în centru a lui Villa pentru a-i permite lui Messi să fie mai liber şi efectuarea unui pressing avansat. 

Acest plan a reuşit de minune. După ce am fost criticaţi în ultimele zile, ceea ce a fost oarecum de înţeles, dar totuşi cam dur, fotbaliştii au arătat din nou de ce sunt speciali. Cine se îndoia de forma lui Messi cred că acum nu o mai face“, a concluzionat ibericul pentru Mediafax.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite