Italia, sub ghilotină: echipa care a luat de patru ori Cupa Mondială joacă pentru „supravieţuire“. Totul despre meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciro Immobile, golgheterul Italiei
Ciro Immobile, golgheterul Italiei

Ultimele patru echipe europene vor ajunge la turneul final, după meciurile de baraj. Capul de afiş e ţinut de duelul Suedia – Italia (vineri, ora 21.45), iar numele adversarei trezeşte amintiri neplăcute pentru Squadra azzurra.

Au fost disponibile 31 de locuri – Rusia s-a calificat din postura de ţară-gazdă – iar acum opt au mai rămas. Ultimele echipe calificate la Cupa Mondială din 2018 se vor decide până la 16 noiembrie.
 

Atunci, returul barajului dintre Peru şi Noua Zeelandă, programat la Lima, va completa tabloul competiţiei. Până atunci, în prim-plan vor fi meciurile din play-off din zona europeană. Iar dintre cele patru confruntări, cu siguranţă, cea mai interesantă e Suedia – Italia.
 

1958: ultima necalificare a Italiei
 

*Opt ţări au câştigat, de-a lungul anilor, Cupa Mondială. Şapte dintre ele, Argentina, Brazilia, Anglia, Franţa, Germania, Spania şi Uruguay s-au calificat deja pentru CM 2018. Italia e singura care poate rata turneul.
 

*Doar două ţări, Brazilia (21 de calificări) şi Germania (19) au ajuns de mai multe ori decât Italia la Cupa Mondială. Trupa pregătită de Gian Pero Ventura (69 de ani) poate egala Germania, dacă îşi va asigura prezenţa la CM 2018.
 

*Italia a ratat doar de două ori turneul final: ediţia inaugurală din 1930 şi pe cea din 1958, atunci când, ca o ironie a sorţii, Mondialul a fost găzduit de Suedia.
 

*Italia a mai ajuns o dată la Mondiale prin play-off, trecând de Rusia pentru a obţine biletele pentru CM 1998.

*Dintre cele opt echipe europene ajunse la play-off, Suedia are cea mai bună ofensivă: 26 de goluri înscrise în cele zece meciuri din grupă.
 

*Italia şi Suedia s-au întâlnit de 23 de ori până acum: 11 victorii Italia, 4 remize, 8 victorii Suedia.


Şase meciuri de baraj în jurul lumii

Europa

*Irlanda de Nord – Elveţia 0-1

*Croaţia – Grecia 4-1

Meciurile retur sunt programate pentru duminică, 12 noiembrie.

*Suedia – Italia vineri, 21.45, Digi Sport

Returul se va juca, luni, de la ora 21.45

*Danemarca – Irlanda sâmbătă, 21.45, Digi Sport

Returul se va juca, marţi, de la ora 21.45

America de Nord / Asia

*Honduras – Australia vineri, 00.00

Returul se va juca, miercuri, de la ora 11.00

Oceania / America de Sud

*Noua Zeelandă – Peru sâmbătă, 05.15

Returul se va juca, joi, de la ora 04.15

Suedia a arătat că e o echipă solidă, învingând Olanda în preliminarii. Suntem însă Italia, iar pentru noi ratarea calificării nu e o opţiune. Leonardo Bonucci fundaş Italia
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite