Iran şi SUA oferă o soluţie pentru eliminarea corupţiei: în ce constă şi cum putem implementa sistemul la noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a elimina banii negri, creşterea nejustificată a lefurilor, dar şi litigiile contractuale, Federaţiile din Iran şi SUA au adoptat o politică de transparenţă totală.

În Europa, UEFA le-a impus cluburilor „Legea fair-play-ului financiar“. Pe scurt, fiecare club e obligat să cheltuie din ce produce.

În Iran, cluburile de fotbal nu produc mai nimic. Motivele sunt multiple şi aduc aminte de fotbalul românesc din perioada comunismului:

1- Echipele private aproape că nu există. Majoritatea cluburilor aparţin de întreprinderi şi de diferite instituţii ale statului.

2- Drepturile de televizare nu se vând, în condiţiile în care nu există posturi private, ci doar televiziunea de stat. Abia din acest sezon e posibil ca Liga Profesionistă de Fotbal să ia cinci milioane de euro pentru transmisia meciurilor. 

3- Într-o ţară în care 70 la sută din populaţie are până la 35 de ani, fotbalul reprezintă cam singura 

distracţie pentru mulţi tineri. De aceea, biletele au preţuri derizorii, între 1 şi 5 euro. Drept urmare, cluburile n-au mari încasări, deşi media spectatorilor e una ridicată.

În ciuda faptului că sunt finanţate din bani publici, formaţiile iraniene au început să cheltuiască din ce în ce mai mult în ultimii ani. Salariile au scăpat de sub control şi au ajuns la sume exorbitante. Spre exemplu, în sezonul trecut, internaţionalul Andranik Teymourian, un „închizător“ de nivelul lui Alex Bourceanu, a încasat 660.000 de euro la Esteghlal Teheran! Astfel, Ministerul Sportului a pus piciorul în prag, iar Federaţia Iraniană de Fotbal a fost obligată să înfiinţeze limita maximă pentru bugetele cluburilor din prima ligă: 

*Şase milioane de euro pentru echipele care participă în competiţiile continentale.

*Cinci milioane de euro pentru restul formaţiilor din primul eşalon.

Mai mult, după modelul impus de americani la Major League Soccer (MLS), fiecare grupare a fost obligată să publice pe siteul oficial contractele jucătorilor şi pe cele ale staffului tehnic.

Ar aduce corectitudine în Liga I

Dacă LPF ar adopta modelul american şi iranian, acesta ar avea efecte benefice asupra fotbalului românesc. În ultimii ani, şi pe fondul crizei financiare, numărul litigiilor contractuale au crescut. Situaţia a scăpat de sub control, iar FIFPro, asociaţia mondială care le apără drepturilor jucătorilor, a pus un comunicat pe site, avertizând că străinii care semnează cu cluburile din România trebuie să fie foarte atenţi.

Cele mai multe probleme au apărut din două motive:

A– Fotbaliştii şi antrenorii au fost „momiţi“ să semneze pe o sumă, relativ mare, pe care n-au primit-o niciodată integral.

B- Jucătorii şi tehnicienii au semnat un contract, cu anumite sume şi clauze. Ele au fost modificate însă de club, care a înregistrat la LPF varianta schimbată a documentului. Abia după apariţia unor litigii, jucătorii şi antrenorii s-au prins că li s-a „umblat“ în contract, întrucât în actele lor scria ceva, iar în cele prezentate de club altceva.

Dacă forurile fotbalistice din România ar adopta o politică de transparenţă totală, am scăpa, în mare parte, de litigiile contractuale, care ajung acum la diferite comisii. Astfel, s-ar îmbunătăţi şi imaginea fotbalului românesc la nivel global.

Cum s-ar implementa în România?

Pentru ca o astfel de politică de transparenţă să ajungă şi în Liga I, e nevoie ca un club să propună o măsură similară cu cele adoptate în Iran şi SUA. Apoi, e nevoie ca această propunere să fie supusă votului la Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal.

15 jucători din prima ligă iraniană au salarii stagionale de 330.000 de euro, potrivit contractelor publicate.

Cel mai bine plătiţi jucători din prima ligă iraniană

Nume Ţara naşterii Post Club Salariu

Mehdi Rahmati Iran Portar Peykan 500.000

Ahmed Alenemeh Iran Fundaş Teraktor-Sazi 470.000

Jloyd Samuel Trinidad-Tobago Mijlocaş Peykan 430.000

Mohammad-Reza Khalatbari Iran Atacant Sepahan 430.000

Eder Luciano Brazilia Atacant Teraktor-Sazi 400.000

*Sumele sunt exprimate în euro

Cât au cheltuit cluburile iraniene pe salarii în acest sezon

Nume Suma totală

Sepahan 6.000.000*

Esteghlal 5.330.000

Persepolis 5.140.000

Zob Ahan 3.900.000

Peykan 3.570.000

Foolad 3.450.000

Teraktor-Sazi 2.940.000

Padideh 2.900.000

Gostaresh 2.800.000

Rah Ahan 2.640.000

Naft Teheran 2.470.000

Saba Qom 2.270.000

Saipa 2.200.000

Malavan 1.740.000

Esteghlal Khuzestan 1.690.000

Masjed Soleyman 1.440.000

*sumele sunt exprimate în euro şi includ contractele tuturor angajaţilor clubului, de la jucători până la antrenori, secunzi, preparatori fizici şi maseuri.

Românii au eşuat în Iran: Vancea, pus pe liber după zece minute

În ultimii ani, tot mai mulţi jucători şi antrenori din România au ajuns în zona Golfului Persic în ţări precum Qatar, Emirate şi Arabia Saudită. Iranul are un campionat mai puternic decât aceste ţări, dar cluburile preferă jucătorii locali şi aduc mai rar străini. În plus, românii care au ajuns totuşi în Iran n-au lăsat o impresie bună. În sezonul trecut, Cosmin Vancea a semnat cu Saipa, dar a bifat doar zece minute într-un singur meci de campionat, după care a fost pus pe liber. Claudiu Ionescu a fost în 2012 la Foolad Khuzestan, dar nici el n-a rupt gura târgului. În 2010, fundaşul Daniel David, cu 50 de meciuri în Liga I pentru Bacău, a semnat cu Foolad Gostaresh Novin din Liga a III-a. În fine, primul român care a evoluat în campionatul iranian a fost Ovidiu Tâlvan, care în sezonul 2003-2004 a evoluat la Pegah Gilan.

Prahici de la Vaslui la 200.000 de euro

În acest sezon, 18 străini sunt legitimaţi la cele 16 echipe din prima ligă: cinci din Brazilia, câte trei din Mali şi din Camerun, doi din Albania şi câte unul din Armenia, Irak, Tunisia, Trinidad-Tobago şi Croaţia. Igor Prahici, stoperul care a bifat 14 meciuri la FC Vaslui în sezonul trecut, a semnat cu nou-promovata Padideh Khorasan, acolo unde fostul internaţional german, Thomas Hassler e secund. Prahici are un salariu de 200.000 de euro pe sezon.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite