INTERVIU Noul căpitan al echipei naţionale dezvăluie de ce a primit banderola pe care au purtat-o înaintea lui Hagi, Lucescu, Mutu sau Chivu

Dragoş Grigore este noul căpitan al echipei naţionale. Selecţionerul Christoph Daum a decis asta încă de la începutul preliminariilor pentru Mondialul din Rusia.

Poate că a fost o surpriză, deoarece Grigore nu este unul dintre jucătorii care să iasă în faţă, nici fotbalistic, nici extra-fotbalistic. Este însă fotbalistul cu cea mai mare continuitate la echipa naţională, în ultimii trei ani. A jucat în 20 de meciuri din 23 şi a lipsit doar în trei amicale (Danemarca, Lituania şi Congo), doar pentru că antrenorii trebuiau să vadă şi alţi jucători la lucru.

Ce înseamnă să fii căpitanul echipei naţionale?
E o onoare mare, în primul rând. Şi o responsabilitate. Banderola atârnă greu pentru că au purtat-o fotbalişti mari înaintea mea, Hagi, Gică Popescu, Chivu, Mutu, Mircea Lucescu... Nu mă gândeam niciodată că voi fi căpitan la naţională, dar nici nu supraevalueaz această situaţie. Dacă mi s-a dat, sunt mândru să o port.
De ce crezi că ai fost desemnat?
Probabil pentru că sunt serios şi dispus la orice sacrificiu. Cum se spune la fotbal, pun capul în gheta oricărui adversar fără nicio problemă. Aţi văzut, ce am păţit la meciul cu Kazahstan. Acum, sincer, nu am stat să întreb de ce eu? Am luat –o ca pe o sarcină.
Şi care e sarcina ta în vestiar şi pe teren?
Să-mi ţin colegii în priză, să-i mobilizez, să le dau încredere. Bine, noi suntem un grup unit, cu jucători cam de acelaşi profil. Luptători. N-avem vreo vedetă care să ţină echipa în spate. Toţi ştim care ne e valoarea şi toţi suntem conştienţi că e greu să răzbatem dacă nu acţionăm ca o echipă.

„Lewandowski nu e Messi”
Vine meciul cu Polonia, cum va fi?
E un meci greu, contra unei echipe puternice. Nu ştiu cum să evaluez Polonia, e o echipă bună şi atât. Nu ne temem de ea, până la urmă nu e o forţă a fotbalului mondial. Dacă spui că ţi-e frică de Polonia, atunci ce ai mai putea spune dacă joci cu Germania?
Păi Polonia a bătut Germania în preliminariile trecute?
Aşa e, dar în preliminarii apar destule surprize. Calificările nu se câştigă însă cu surprize, ci cu un parcurs constant bun. Eu spun că dacă noi învingem Polonia nu ar fi o surpriză.
Lewandowski îşi dă frisoane?
E un super vârf, dar nu joacă singur. Şi oricum, singur nu poate face nimic. L-am urmărit, îl ştiu de la Bayern, dar nu-mi dă frisoane. Trebuie să fim atenţi la tot jocul lor, nu doar la el.
E cel mai puternic adversar din carieră?
Am jucat de două ori contra lui Messi. Şi cu Dinamo contra Barcelonei şi cu naţionala contra Argentinei. Messi e de departe cel mai greu om de ţinut pe teren. De aia e şi cel mai bun jucător din lume. Are o explozie greu de anticipat. Şi Kun Aguerro e foarte greu de stăpânit. L-am avut şi pe el adversar. Sper ca Lewandowski să nu-mi strice această ierarhie.

„Am fost nevoit să plec în Qatar”

În Qatar, unde joci acum, ai adversari periculoşi?
Fotbalul de acolo e diferit de cel european. Cred că pentru un fotbalist care nu e din zonă, contează în primul rând să se adapteze fizic, iar apoi să reziste. Eu n-am avut probleme. Am intrat în al doilea an de contract şi mai am încă unul. Sigur, fotbalul nu e ca aici, e mai slab ca în Europa, dar nici nu-l jucăm pe calculator. Tot pe teren intrăm, tot 90 de minute jucăm. Am adversari dificili şi acolo, mai ales că eu nu sunt la o echipă mare din Qatar.
Ai probleme la echipa de club?
Am început slab sezonul. Suntem la coada clasamentului. Al Sailiya nu e o echipă puternică. Diferenţa o fac localnicii. Jucătorii buni din Qatar se duc la formaţiile mari, care pot să plătească mai bine. În campionat joacă Xavi, Keita, se încearcă dezvoltarea fotbalului, mai ales în perspectiva Mondialului din 2022. Pe plan intern lucrurile se mişcă însă mai greu. Sunt meciuri cu tribunele goale, îmi lipseşte atmosfera din Europa.
Şi atunci de ce te-ai dus acolo?
Pentru că nu am avut altă ofertă. După primul an la Toulouse, deşi am jucat 25 de meciuri ca titular, antrenorul mi-a spus că nu se va mai baza pe serviciile mele. Tehnicianul care mă adusese pe mine plecase în martie, iar noul antrenor nu m-a plăcut. N-avea niciun rost să stau pe loc şi să iau banii. Eu am fost învăţat de mic să fiu corect. N-am păcălit pe nimeni, n-am fost vreo mare vedetă. Nu m-a vrut omul, am plecat. Unde? În Qatar, pentru că nu am avut altă ofertă. Dar sincer, nu regret nimic, în afara atmosfera de la meciurile din Europa.

„M-am copt târziu”
Ştiu qatarezii ceva despre fotbalul românesc?
Mai ştiu. Au auzit de Mutu, de Chivu. Cei mai tineri. Alţii mai în vârstă poate ştiu de Hagi, de Gică Popescu. N-am aşa contacte, prietenii, e un alt mediu. Mă duc la antrenamente şi apoi acasă, stau cu familia. Antrenorul meu e însă Sami Trabelsi. A jucat pentru Tunisia, în meciul cu România, de la Mondialul din 1998. El ştie de toţi fotbaliştii noştri de atunci, când tricolorii s-au vopsit blonzi.
Care e sfatul pe care l-ai primit şi care ţi-a marcat cariera?
Să fiu serios, în tot ceea ce voi face. Şi cred că am ţinut cont de el. Eu sunt un fotbalist care a trecut prin toate etapele. Am jucat în liga a patra, în liga a treia, în liga a doua şi apoi am ajuns în Liga I, am fost şi fundaş, şi mijlocaş, şi atacant, oriunde era nevoie de mine, n-am zis nu. Am debutat la Dinamo la 22 de ani, dar vreo trei ani am făcut naveta la Dinamo II. M-am copt târziu, ca să spun aşa, şi am fost obişnuit cu greul. Inclusiv din punct de vedere financiar.
Dinamo ţi-a rămas aproape sufleteşte?
Da, sigur că da. Urmăresc ce se petrece acolo. Eu spun că politica de acum nu e rea. Cred că e corect să te întânzi atât cât poţi. Indiferent însă de situaţie, suporterii te judecă în funcţie de rezultate. Eu sper să îşi revină. Şi Dinamo, dar şi tot fotbalul românesc, pentru că e dureros ce se întâmplă acum. 

„România a avut mereu fundaşi centrali buni, dar idolul meu a fost Hagi. În copilărie toţi vroiam să fim Hagi, nimeni nu vroia să stea în apărare”

„Am fost foarte dezamăgiţi după Euro 2016 pentru că deşi am dat tot ce am putut tot am rămas datori cu ceva”

„Domnul Daum insistă foarte mult pe factorul încrederii în noi. Poate că e un capitol pe care nu l-am tratat cum se cuvine”

23 de meciuri a jucat Dragoş Grigore la echipa naţională, pentru care n-a marcat niciun gol

Ultimii zece căpitani ai echipei naţionale
Vlad Chiricheş
Răzvan Raţ
Ciprian Marica
Adrian Mutu
Cristi Chivu
Gică Popescu
Gică Hagi
Marius Lăcătuş
Silviu Lung
Ladislau Boloni