HCM Baia Mare vrea să repete parcursul Oltchimului în Liga Campionilor şi porneşte azi asaltul spre “Final Four"
0HANDBAL HCM Baia Mare debutează azi în noul sezon al Ligii Campionilor, în care şi-a fixat ca obiectiv calificarea în Final Four (cele mai bune patru echipe din competiţie). O performanţă similară a mai fost reuşită doar de Oltchim, care, între timp, s-a desfiinţat.
După dispariţia Oltchimului, HCM Baia Mare a preluat hegemonia în handbalul feminin, câştigând de două ori consecutiv campionatul intern, în 2013 şi 2014. Graţie acestor performanţe, formaţia maramureşeană s-a calificat anul trecut, în premieră, în grupele Ligii Campionilor. Atunci, campioana en-titre a terminat grupa pe ultimul loc, cu doar două victorii obţinute în şase partide, dar acum aşteptările sunt mult mai ridicate.
Pe fondul acumulării de experienţă în Ligă şi al campaniei masive de achiziţii din această vară, Baia Mare a devenit în acest an una dintre pretendentele la câştigarea competiţiei. Specialiştii creditează echipa lui Costică Buceschi cu a cincea şansă la adjudecarea trofeului suprem, în spatele lui Gyor, Buducnost, Vardar Skopje şi Larvik, dar peste foste câştigătoare ale trofeului, Viborg, Hypo Viena, Krim Ljubljana sau Podravka Koprivnica.
Totuşi, conducătorii de la HCM se mulţumesc şi dacă echipa va prinde Final Four-ul, acesta fiind obiectivul european fixat înainte startul acestui sezon. Dacă se califică în Final Four, HCM va fi a doua echipă din România care ajunge în fazele finale ale Ligii Campionilor, după Oltchim, care a jucat de patru ori în semifinale şi o dată în finală (2010).
Debutul în noul sezon de Liga Campionilor este programat azi, la ora 17.00, împotriva polonezelor de la MKS Lublin, în direct pe Dolce Sport şi Digi Sport 1. Pe lângă, Lublin, HCM mai are de jucat în grupa D cu Metz din Franţa şi Larvik din Norvegia, formaţie care a câştigat o dată Liga Campionilor. La prima vedere, această grupă pare mai accesibilă decât anul trecut, când maramureşencele s-au duelat cu două câştigătoare ale Ligii Campionilor, Hypo Viena (4 trofee), respectiv Gyor (2 trofee).
“Părerea mea este că Baia Mare ar fi putut să fie cotată cu şanse mai mari, poate chiar a patra favorită a competiţiei. Vom vedea dacă aceste pronosticuri sunt întemeiate abia după meciul cu Larvik. Rezultatele din ultima vreme şi valoarea lotului au făcut ca echipa să fie considerată favorită. Acum le mai trebuie vreo două piese ca să aibă lotul complet. Cred că pot ajunge în Final Four, aşa cum şi-au propus”, a spus pentru “Adevărul” Cristian Gaţu, fost preşedinte al FR Handbal.
Coşmarul deplasărilor lungi şi istovitoare
Dacă grupa de acum pare mai facilă decât cea de anul trecut, în schimb, oficialii băimăreni se gândesc la cele trei deplasări foarte lungi pe care echipa le va avea de făcut. Concret, jucătoarele trebuie să ajungă în Polonia, Franţa şi Norvegia pentru cele trei partide jucate pe terenul adversarelor. Problema majoră apare, însă, când vine vorba de mijlocul de transport, întrucât de pe aeroportul local decolează şi aterizează doar curse interne. Cel mai probabil, oficialii băimăreni vor închiria chartere pentru a se deplasa în cele trei oraşe risipite pe harta Europa.
Colac peste pupăză, pe lângă deplasările externe, campioana trebuie să se deplaseze şi în ţară, la Slobozia şi Brăilă, pentru meciuri din Liga Naţională. “La drumurile noastre, o deplasare Baia Mare - Brăila se parcurge în aproximativ 16 ore. Este foarte important să avem fetele cât mai odihnite la fiecare meci. Pentru noi urmează un adevărat maraton, cu meciuri din trei în trei zile”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.
Sistem competiţional complet schimbat
Noul sezon al Ligii Campionilor aduce cu sine o modificare radicală a sistemului competiţional. Concret, la începutul competiţiei cele 16 echipe au fost repartizate în câte patru grupe de patru echipe. Noutatea este că în grupele principale se vor califica primele trei clasate, şi nu două câte se calificat în sezoanele trecute. Mai departe, va fi efectuată o tragere la sorţi în urma căreia se vor alcătui două grupe de şase formaţii. Primele patru clasate vor merge în "sferturi", acolo unde se va juca după sistemul primul loc dintr-o grupă cu locul 4 din cealaltă, respectiv locul 2 cu locul 3. Câştigătoarele din această fază se califică în Final Four, unde şi-a propus şi Baia Mare să ajungă şi unde ar putea încasa 250.000 de euro.
Programul lui HCM Baia Mare în octombrie şi noiembrie:
17 octombrie: MKS Lublin (acasă)
22 octombrie: Dunărea Brăila (deplasare)
25 octombrie: Metz (deplasare)
28 octombrie: HC Zalău (acasă)
31 octombrie: Larvik (acasă)
5 noiembrie: CSM Unirea Slobozia (deplasare)
8 noiembrie: Larvik (deplasare)
12 noiembrie: "U" Cluj (acasă)
16 noiembrie: MKS Lublin (deplasare)
21 noiembrie: Metz (acasă)
Lotul lui HCM:
Portari: Barbara Arenhardt (Brazilia), Paula Ungureanu
Extreme: Valentina Elisei Ardean, Adriana Nechita, Alexandra Do Nascimento 8Brazilia), Camilla Herrem (Norvegia)
Interi: Eliza Buceschi, Gabriela Szucs (Ungaria), Lois Abbingh (Franţa), Bianca Tiron, Melinda Geiger, Ekaterina Davidenko (Rusia), Elena Gjeorgjievska (Macedonia)
Centri: Luciana Marin, Laura Oltean
Pivoţi: Georgeta Diniş, Timea Tătar, Anastasia Lobach (Belarus), Ksenia Makeeva (Rusia)
Antrenori. Costică Buceschi, Magdalena Kovacs, Ioan Belu
Jucătoarele cu cele mai multe prezenţe în Liga Campionilor: Alexandra Do Nascimento – 11, Paula Ungureanu – 8, Adriana Nechita – 7, Valentina Ardean Elisei – 6
460 de goluri în Liga Campionilor are Alexandra Do Nascimento, cea mai bună marcatoare a HCM-ului la acest nivel
Duel între români, în grupa B
Pe lângă româncele de la Baia Mare, în acest sezon al Ligii Campionilor va mai participa o conaţională. Este vorba despre interul Cristina Neagu, care va juca cu Buducnost în grupa B a competiţiei şi care va întâlni pe Thuringer, formaţie pregătită de Herbert Mull, tehnician german de origine română, născut la Timişoara.
Componenţa grupelor Ligii Campionilor:
Grupa A
Hypo Viena
Leipzig
Dinamo Volgograd
Krim Ljubljana
Grupa B
Podravka Koprivnica
Buducnost Podgorica
Thuringer
Vardar Skopje
Grupa C
Viborg
ETO Györ
Savehof
Lokomotiv Zagreb
Grupa D
Metz
Larvik
Lublin
HCM Baia Mare
Cinci echipe româneşti, în Liga Campionilor
În afară de HCM Baia Mare, alte patru formaţii din sportul românesc vor participa în noul sezon al Ligii Campionilor. Tomis Constanţa (volei masculin), Ştiinţa Bacău (volei feminin) şi CSU Alba Iulia (baschet feminin) vor juca direct în grupe, în vreme ce CSM Oradea (polo masculin) va evolua în acest weekend în faza a doua a preliminariilor pentru accederea în grupe.