Halep, trofeul 15, milionul 17: Simona a urcat în trei clasamente diferite după succesul de la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep cu trofeul de la Madrid FOTO Getty Images

Simona Halep demarează mai greu, însă atunci când atinge turaţia maximă, e de neoprit! După un start de sezon nereuşit, la fel ca anul trecut, românca s-a redresat, odată cu începutul turneelor de zgură.

După semifinala de la Stuttgart, constănţeanca de 25 de ani şi-a apărat trofeul la Madrid, trecând de Kristina Mladenovici (Franţa, 17 WTA), scor 7-5, 6-7, 6-2. 

Succesul de sâmbătă o urcă pe Halep în trei clasamente: WTA, Turneul Campioanelor şi cel a câştigurilor all-time din tenis. În primul rând, începând de luni, românca va reveni pe poziţia a 4-a în ierarhia mondială, după ce căzuse pe 8. Mai mult, dacă sezonul s-ar încheia astăzi, Halep ar ajunge la Singapore, fiind pe ultimul loc calificant, 8. 

În fine, Simona a părăsit Spania cu buzunarele pline: a încasat 1.043.680 de euro pentru câştigarea probei de simplu, plus 79.360 de euro pentru că a avansat până în semifinalele probei de dublu, alături de Irina Begu. În aceste condiţii, Simona se apropie de un total de 17 milioane de euro numai din premii, având, în acest moment, 16.877.811 de-a lungul carierei.

Urmează Roma

Sezonul de zgură continuă cu turneul de la Roma în această săptămână, acolo unde Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu se află pe tabloul principal. Sorana Cârstea (83 WTA) a fost eliminată în calificări de Wang (64 WTA), scor 4-6, 2-6.

Halep va debuta direct în turul II, urmând să întâlnească câştigătoarea meciului Siegemund (35 WTA) – Osaka (49 WTA). Românca a părăsit ediţia din 2016 tot în turul II, fiind învinsă atunci de Gavrilova. 

Irina Begu (36 WTA) va intra în turul I în partida cu Sevastova (22 WTA), în timp ce Monica Niculescu (51 WTA) se va duela cu Bertens (19 WTA). 

Trofeele româncelor în circuitul WTA

Nume Total

Halep 15

Ruzici 10

Spârlea, Dragomir 4

Begu, Niculescu 3

Dulgheru 2

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite