Halep a spus cine a convins-o să se ducă la academia lui Patrick Mouratoglu. Acum, încearcă să facă să funcţioneze relaţia cu antrenorul Morgan Bourbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a declarat că Darren Cahill, fostul antrenor cu care a rămas în relaţii foarte bune, a sfătuit-o să meargă la academia lui Patrick Mouratoglu, acolo întâlnindu-l şi pe Morgan Bourbon, cel care e cu ea la Indian Wells.

Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie 24, a trecut în turul al doilea de la Indian Wells de Ekaterina Alexandrova, din Rusia, locul 52 mondial, scor 6-2, 4-6, 6-2. Ea va evolua în turul al treilea cu jucătoarea americană, Cori Gauff, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, care a trecut de Claire Liu, locul 87 WTA, beneficiară a unui wild card, scor 6-1, 7-6 (7/4). Halep şi Gauff s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, în optimi la Wimbledon, când românca s-a impus, scor 6-3, 6-3.

"Mă bucur că am câştigat, a fost greu, dar iau numai lucrurile pozitive. Îmi place să joc aici, îmi plac condiţiile, mereu sunt încrezătooare când sunt aici, lupt zi de zi. Nu prea sunt aproape de nivelul meu de top, dar muncesc mult. Am nevoie de meciuri, de victorii, de încredere, fizic sunt bine, sănătoasă, în formă bună. Este doar o problemă de timp până voi ajunge iar la forma mea, dar nu mă stresez din cauza asta", a spus ea la finalul meciului, declaraţie preluată de news.ro.

Halep a explicat şi cum se înţelege cu noul antrenor, cu francezul Morgan Bourbon. "Am un antrenor şi un sparring-partner de la Patrick. Darren Cahill m-a convins să merg la academia Mouratoglou, îl respectă foarte mult pe Patrick. Mi-a spus că ar fi cea mai bună alegere pentru mine, pentru că este destul de aproape de casă. A fost o săptămână minunată acolo, m-am simţit foarte bine. A fost important să merg acolo, a fost minunat acolo, erau copii, atmosfera a fost frumoasă, un vibe bun. Este şi aproape de România, un zbor de două ore. Morgan Bourbon este un tip bun, ştie tenis, ştie ce face, lucrăm doar de o săptămână. El se adaptează la mine, eu ascult când îmi spune ceva. Nu am mai avut antrenor mai tânăr. Mereu mi-a plăcut să lucrez cu antrenori mai în vârstă, din cauza experienţei. Voiam să mă duc fără antrenor. Dar este greu să fii singur înainte de meci, aşa că mi-am dat seama de ce am nevoie. Am vrut să rămân fără antrenor, am participat la două turnee, dar a fost dificil. Nu e uşor să îţi adaptezi pregătirea, eram singură înainte de meciuri. Am simţit că este mai profesionist să am pe cineva alături. În acele două turnee, am văzut unde sunt şi lucrurile de care am nevoie. Sigur, acum nu e uşor, e o colaborare nouă, nu ştiu cum vor decurge lucrurile. Dar e bine să am oameni în jurul meu care ştiu tenis. Darren a fost cel mai important pentru cariera mea, dar şi ceilalţi antrenori au fost buni la momentul potrivit. Suntem prieteni apropiaţi acum, vorbim. Îl respect foarte mult, mă respectă, avem o prietenie. Nu poţi şti ce îţi rezervă viitorul", a adăugat Halep.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite