ANALIZĂ Gigi Becali e piaza rea a Stelei. Care e bilanţul roş-albaştrilor în lunile scurse de la eliberarea lui din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali i-a nemulţumit şi pe fanii Stelei
Gigi Becali i-a nemulţumit şi pe fanii Stelei

Din iulie 2012 şi până în decembrie 2014, Steaua a dominat fotbalul românesc într-o manieră autoritară. În ediţia 2012-2013 a câştigat titlul cu doar trei înfrângeri în 34 de meciuri, iar în campionatul următor a “recidivat”, de această dată reuşind performanţa de a termina sezonul intern cu un singur meci pierdut în 34 de etape.

O mare parte din această perioadă fastă a coincis cu cea în care Gigi Becali a stat “la răcoare”. Patronul Stelei a fost condamnat, pe 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul “Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina. El a fost eliberat condiţionat pe 3 aprilie 2015, după ce a executat o treime din pedeapsă. “Gigi Becali a murit, acum s-a născut Gheorghe Becali. Nu o să mai apar niciodată la vreo televiziune. Dacă mă interesează mântuirea, mai are Steaua vreo valoare pentru mine? Lucrurile astea, materiale, nu mă mai interesează”, susţinea omul de afaceri chiar în faţa Penitenciarului Poarta Albă, în ziua eliberării. Deşi a promis că nu va mai repeta greşelile din trecut, când le dădea antrenorilor echipa pe foaie înaintea meciurilor, comanda telefonic schimbările din înaltul tribunei oficiale, după care îşi desfiinţa jucătorii în direct, la finalul partidelor, Becali şi-a reluat rapid vechile obiceiuri. Iar echipa a revenit la parcursul oscilant pe care l-a avut timp de mai multe sezoane, înainte de încarcerarea patronului.

Şi-a recuperat toţi banii investiţi

Dintr-o formaţie de top, Steaua a ajuns acum să câştige doar 10 din cele 22 de partide disputate din momentul eliberării latifundiarului, adică un procentaj de numai 45% . În rest, echipa a înregistrat şapte egaluri şi cinci înfrângeri, multe dintre ele venind în moment decisive, precum cea de săptămâna trecută cu Partizan Belgrad, din cel de-al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor. La plecarea din Ghencea, tehnicianul Stelei din sezonul trecut, Costel Gâlcă, a recunoscut franc faptul că Becali dictează totul la echipă. “Domnul Becali mi-a spus de la început că se va implica la echipă. Ştiam de la alţii cum procedează. El vrea să ştie tot timpul echipa de start. Înainte de meciuri vorbeam, ne consultam. El voia ca anumiţi fotbalişti care nu erau în formă să joace. Eu îi explicam...La cererea lui, au intrat jucători care nu prea jucaseră, Latovlevici, Bourceanu. La Steaua, relaţia antrenor-patron nu e uşor de gestionat. Problema a fost că la Steaua au fost jucători care îşi încheiau în vară contractul. Plus că au fost aduşi unii de care nu aveam nevoie. Dar patronul a crezut altceva”, a spus Gâlcă.

Pe lângă faptul că se joacă de antrenorul şi are ultimul cuvânt în privinţa achiziţiilor, Becali nici nu vrea să mai investească vreun eurocent în echipă: “Lumea trebuie să înţeleagă că nu mă poate obliga nimeni să dau milioane de euro la fotbal. Eu nu mai vreau să dau milioane, vreau doar să scot bani”. Conform actelor contabile, latifundiarul împrumutase echipa cu peste 20 de milioane de euro în intervalul 2001-2009. În acest moment, nu numai că Becali şi-a recuperat toţi banii investiţi, dar a mai scos şi un profit substanţial: “Am retras nu doar creanţa, ci şi dividende. Cred că am scos peste 40 de milioane de euro din club în ultimii patru ani”.

Meciurile Stelei de la eliberarea patronului

Liga I

5 aprilie  Gaz Metan Mediaş – Steaua 1-2
9 aprilie  Steaua – Petrolul 0-1
12 aprilie Astra Giurgiu – Steaua 0-0
19 aprilie Steaua – Oţelul Galaţi 1-2
25 aprilie „U” Cluj – Steaua 0-3
29 aprilie Steaua – ASA Tg. Mureş 0-1
3 mai Dinamo – Steaua  1-3
10 mai Steaua – Concordia Chiajna 2-2
16 mai FC Braşov – Steaua 2-3
24 mai Steaua – FC Botoşani 2-0
28 mai CSMS Iaşi – Steaua 0-0
11 iulie Steaua – Petrolul 0-0
18 iulie Pandurii Tg. Jiu – Steaua 0-3
25 iulie Steaua – CFR Cluj 1-1
1 august FC Botoşani – Steaua 0-1
9 august Steaua – Dinamo 0-0

Cupa Ligii

20 mai Steaua – Pandurii Tg. Jiu 3-0

Cupa României

31 mai Steaua – „U” Cluj 3-0

Liga Campionilor (preliminarii)

14 iulie AS Trencin – Steaua 0-2
22 iulie Steaua – AS Trencin 2-3
29 iulie Steaua – Partizan Belgrad 1-1
5 august Partizan Belgrad – Steaua 4-2

TOTAL:  22 meciuri 10 victorii 7 egaluri 5 înfrângeri

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite