Gică Hagi, premiat de fiul său, Ianis. "Vorbeşte mai bine ca mine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis i-a acordat premiul tatălui său FOTO: CLICK!
Ianis i-a acordat premiul tatălui său FOTO: CLICK!

Gică Hagi crede că fiul său e un fotbalist mai bun decât era el la 14 ani. "Regele" a dezvăluit că la Academia sa vor ajunge şi jucători străini.

Moment emoţionant pentru Gică Hagi! El a fost premiat pentru promovarea României în ultimii 15 ani în cadrul galei „Prosport 15 ani”, iar trofeul i-a fost acordat chiar de fiul său, Ianis! Care îi calcă hotărât pe urme, fiind cel mai promiţător jucător al naţionalei României de sub 15 ani, acolo unde a marcat un gol fabulos în amicalul cu Turcia, din această săptămână. Evident, „Regele” fotbalului românesc a fost copleşit de încărcătura emoţională a momentului.

„Să sperăm că aceia care vin din spate ne vor depăşi. Sper ca peste zece ani, în echipa naţională să fie zece jucători de la Academie”, a declarat Hagi după primirea premiului. „Ianis deja vorbeşte mai bine ca mine. Eu cred că şi la fotbal e mai bun decât eram eu la vârsta lui”, a afirmat „Regele”.

Hagi a precizat că în viitor intenţionează să coopteze şi tineri jucători străini în cadrul Academiei pe care o are la Constanţa. „Proiectul privind Aacademia este doar la început. Am ieşit în lume şi am urcat nişte trepte mai mult sau mai puţin normale. Probabil că vom aduce şi străini la academie. Momentan, avem un macedonean la echipă, care probabil va debuta la echipa mare a Viitorului Constanţa”, a afirmat Hagi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite