Genunchiul lui Chiricheş şi mersul roboţilor

În ziarele generaliste se comentează sportul doar în măsura în care se întâmplă evenimente excepţionale care fac o ţară întreagă sau chiar o lume să vibreze la o compeţie precum Jocurile Olimpice sau Campionate Mondiale. O accidentare a unui fotbalist, fie el ”de naţională”, arată ca un fapt minor într-o lume agitată de viaţa partidelor, picajele din economie, schimbările climatice sau războaiele unui glob tot mai atent monitorizat.

Însă pentru jucătorul accidentat este o catastrofă individuală, un punct de suspensie din viaţa lui, o paranteză urâtă din care ori iese învingător din lupta cu propriul corp ori  îşi va socoti performanţele la trecut.

Fotbalul este o ”distracţie” pentru cei mai mulţi dintre noi, o pauză de gândire în stresul zilnic, un joc la care ne uităm pătimaş sau relaxat. Fotbalul este ceea ce trebuie să fie într-o societate normală, o ieşire în decor din rutina cotidiană, o pauză de bucurie  în respiraţia tot mai ritmată a zilelor. Iar fotbaliştii sunt uneltele acestei evadări, motiv pentru care aleg să scriu azi despre unul dintre cei mai buni.

Vlad Chiricheş este, în seceta de performeri din fotbalul românesc, unul dintre puţinele talente disciplinate. Un sportiv serios, un fundaş elegant şi tehnic, o ”piesă de bază” – cum ar spune comentatorii sportivi – într-o echipă, Steaua, care ”a mers ceas” în campionatul românesc şi prin bătăliile sportive din Europa. O speranţă a naţionalei de fotbal care nu mai ridică de mult ochii din gazon dar pe care încă o credităm, prin nu ştiu ce resorturi interioare masochiste, cu posibilitatea de a renaşte.

Deşi fundaş, Vlad Chiricheş este autor al unor goluri de generic, al unor bucurii vizuale extreme care, iată, ca orice fapte bune, n-au rămas nepedepsite.

Într-unul din cele mai importante meciuri ale campionatului românesc indiferent de sezon şi de locul în clasament al echipelor, un jucător dinamovist îl loveşte cu talpa pe genunchi pe stelistul Chiricheş, care pică pe gazon chinuit de durere. Strătilă, numele dinamovistului, devine imediat sinonim cu ”criminal”, ”secerător”, ”catastrofă de fotbalist”. Au fost blânzi comentatorii. O asemenea agresiune care poate încheia cariera colegului fotbalist nu poate fi decât opera unui prost. Iar declaraţia agresorului după ce i-a distrus genunchiul stelistului,”ei (steliştii - n.a.) oricum luau vacanţă după meciul ăsta”, mă face să observ că Strătilă de la Dinamo are creierul într-o vacanţă perpetuă.

Genunchiul este cea mai complexă articulaţie a corpului omenesc. Am deschis tratate întregi care explică cum funcţionează, care sunt mecanismele fine ce ţin în echilibru această minunată creaţie din sute de piese pe care ar fi invidios orice creator japonez de roboţi. Observaţi că, oricât se chinuie oamenii de ştiinţă să copieze corpul uman, să recreeze oameni din aliaje, roboţii au întotdeauna acel mers greoi şi bruscat. În mare parte acest fapt se datorează impotenţei de a copia mecanismele genunchiului care fac mersul şi alergarea noastră line.

Refacerea genunchiului lui Chiricheş va depinde în primul rând de măiestria medicililor sportivi pe mâna cărora intră de luni. De puterea minţii fotbalistului va depinde felul în care îşi va îngropa frica în momentul în care va reintra pe gazon – probabil peste vreo şase luni de zile - şi se va vedea înconjurat de unsprezece Strătilă.