Gâlcă, supărat din cauza condiţiilor din Kazahstan. Antrenorul lui Aktobe, misterios: „Steaua favorită? Vom vedea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua va întâlni campioana Kazahstanului diseară (ora 18.00, Digi Sport). Dacă fotbaliştii au întâmpinat probleme din cauza căldurii, în schimb, antrenorul formaţiei din Ghencea a remarcat o altă problemă.

Cristi Tănase a descris aerul ca fiind „greu de respirat“, după ce steliştii au aterizat în Kazahstan. Nu doar canicula va fi însă un adversar în plus pentru Steaua, ci şi terenul de joc. Poate că şi din acest motiv, Aktobe are un bilanţ înfiorător în 14 partide disputate acasă în preliminariile Ligii Campionilor.

„Gazonul nu e într-o stare foarte bună. E denivelat. Va fi o problemă“, a remarcat Costel Gâlcă la conferinţa de presă. Tehnicianul a făcut şi o radiografie a celor de la Aktobe. „E un adversar foarte puternic, are jucători foarte buni în linia ofensivă, aşa cum sunt Neko şi Pizzelli. Dar eu sper că vom avea un joc bun şi vom învinge“, a completat Gâlcă.

Gazzaev: „Putem obţine calificarea“

Tehnicianul campioanei Kazahstanului, Vladimir Gazzev, s-a arătat încrezător înaintea întâlnirii cu Steaua. „Suntem pregătiţi pentru două meciuri complexe. Steaua e o formaţie redutabilă, cu fotbalişti rapizi şi de calitate, mai ales în atac. Dacă Steaua e favorită? Rămâne de văzut. Avem şansa noastră, vrem ca după cele două jocuri să stăm mai bine decât românii şi să obţinem calificarea“, a spus Gazzaev.

El i-a identificat şi pe jucătorii cei mai periculoşi ai Stelei: „Tănase, Popa şi Chipciu sunt cei mai buni oameni ai Stelei“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite