Gâlcă simte aerul proaspăt al primăverii europene. Ce le promite tehnicianul fanilor Stelei pentru meciul cu Rio Ave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Costel Gâlcă este conştient că un succes în deplasare, cu Rio Ave, ar însemna un pas uriaş înspre calificarea Stelei în primăvăra europeană. Totuşi, tehnicianul stelist rămâne precaut şi susţine că echipa sa nu e favorită pentru meciul din Portugalia.

Steaua s-a impus greu în meciul tur jucat contra lui Rio Ave, scor 2-1 pe Arena Naţională din Bucureşti. Acum, campioana României se va deplasa în Portugalia pentru returul cu micuţa formaţia lusitană. O victorie a Stelei ar însemna un pas mare făcut de jucătorii lui Gâlcă spre primăvara europeană.

Chiar dacă pe hârtie echipa lui pare favorită, Gâlcă nu se hazardează şi spune că şansele pentru meciul de joi seara sunt de 50-50. "Nu sunt favorite înaintea jocului, un meci se câştigă pe teren. Ştim că este un meci important în economia calificării, dar jucăm contra unei echipe bune, o echipă foarte bine organizată. Totuşi, am venit aici să câştigăm pentru că cele trei puncte ne vor permite să facem un pas important către primăvara europeană", a spus tehnicianul stelist la conferinţa de presă.

Ceva mai optimist a fost fundaşul Varela, care consideră că experienţa europeană a Stelei reprezintă atuul campioanei care va face diferenţa. "Rio Ave are jucători valoroşi, dar cred că vom reuşi să câştigăm dacă vom rămâne concentraţi la ceea ce avem de făcut. Faptul că avem mai multă experienţă în jocurile din competiţiile europene va fi cu siguranţă un avantaj. Trebuie să ne arătăm valoarea pe teren, să arătăm că nu degeaba suntem primii în grupa din Europa League", a spus Varela.

Partida dintre Rio Ave şi Steaua se va disputa joi seara, de la ora 22.05 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1. Până acum, Steaua are şase puncte din trei meciuri jucate în grupele Europa League, fiind lider în grupa J.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite