Finu’, un experiment eşuat. Ce i-a lipsit lui Mirel Rădoi pentru a debuta cu dreptul în cariera de antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirel Rădoi a renunţat la conducerea tehnică a roş-albaştrilor, lăsând echipa pe locul 4 în campionat, la zece puncte de liderul Astra Giurgiu. Până în iarnă, interimatul va fi asigurat de veteranul Dumitru Dumitriu, în vârstă de 70 de ani.

Deşi s-a bucurat din plin de susţinerea naşului său, Gigi Becali, Mirel Rădoi a avut un mandat dezastruos pe banca Stelei. Cu Rădoi pe bancă, Steaua a fost eliminată în turul al treilea al Ligii Campionilor şi în play-off-ul Ligii Europa, iar în campionat ocupă locul 4, cu 30 de puncte (opt victorii, şase egaluri şi cinci înfrângeri), la zece puncte de liderul clasamentului, Astra Giurgiu, după 19 etape.

Steaua poate salva însă sezonul prin intermediul celorlalte competiţii, fiind calificată în semifinalele Cupei Ligii şi în sferturile de finală ale Cupei României. Mirel Rădoi a preluat conducerea echipei Steaua în luna iunie, înlocuindu-l pe Constantin Gâlcă, tehnician căruia finanţatorul Gigi Becali nu i-a prelungit contractul, deşi a câştigat în sezonul trecut campionatul intern, Cupa României şi Cupa Ligii. În vârstă de numai 34 de ani şi fără nicio experienţă ca tehnician, Rădoi venind pe banca Stelei direct de la Al-Arabi, echipa din Qatar în tricoul căreia a jucat în prima jumătate a lui 2015, fostul căpitan al roş-albaştrilor a figurat în organigrama clubului Steaua ca director sportiv. Rădoi n-a avut nicio licenţă de antrenor, găsindu-se totodată în imposibilitatea de a urma cursurile şcolii de antrenori a Federaţiei Române de Fotbal din cauza faptului că nu a promovat până în prezent examenul de bacalaureat.

“Să vină marii stelişti să ajute echipa!”

Rădoi a decis să-şi dea demisia după înfrângerea din meciul cu Astra Giurgiu de duminică, pierdut de roş-albaştri cu 1-0. “Îmi asum toată răspunderea pentru tot ce s-a întâmplat până acum la Steaua şi cred că e momentul să ne despărţim. Dacă filozofia pe care o avem noi, aşa bună, rea cum e, vedem că nu dă rezultate, ne asumăm această responsabilitate. Eu vreau să mor pe mâna mea. Eu am adus echipa în acest loc în clasamente, eu sper ca jucătorii să mă salveze, să aibă o altă evoluţie şi să câştige începând de miercuri”, a declarat Rădoi, după meciul de la Piteşti. Fostul internaţional a precizat că a luat această decizie înaintea partidei cu Astra şi că nu s-ar fi răzgândit, indiferent de rezultat. “Deocamdată, suntem în poziţie de play-off, care este obiectivul numărul 1. După pauza de iarnă, cu o pregătire bună, cu un lot bun pe care îl avem şi cu câteva plombe, cred că vom reuşi – spun aşa ca suporter – să îndeplinim celălalt obiectiv, titlul de campioană. Este o diferenţă destul de mare în acest moment, dar punctele se înjumătăţesc”, a menţionat Rădoi. Întrebat pe cine vede în locul său, Rădoi a răspuns, făcând o trimitere către Laurenţiu Reghecampf: “Chiar nu mă mai interesează, dar sper ca aceşti antrenori mari care apar pe la televizor şi se dau stelişti, ca ei să vină să ajute echipa, aşa cum a mai fost chemaţi, dar au cerut 25.000 de euro pe lună, sper să vină să antreneze Steaua, nu doar pentru bani”.  Rădoi a mai spus că îşi va continua studiile pentru a obţine Licenţa Pro. “Ştiam că vor fi momente grele, nu mai avem suporteri, nu mai avem teren unde să jucăm meciurile de acasă, o bază de antrenament, schimbarea a şapte jucători, dar asta le ştiam înainte să vin. Am acceptat să vin, am încercat să ajut cât mai mult, dar nu s-a putut. E vina mea şi trebuie să fiu primul care pleacă. O să-mi continui studiile şi o să vorbim peste şase ani, cum a zis domnul Apolzan. Dacă nu am licenţă, ce ofertă aş putea avea? Nu am, voi am încerca să îmi aranjez lucrurile în viaţă, va trebui să-mi continui studiile”, a adăugat Rădoi.

“Dacă nu intrăm în play-off, ne desfiinţăm!”

Gigi Becali a anunţat că de echipă se va ocupa cel care a fost şi antrenorul principal din acte în ultimele luni, Dumitru Dumitriu. “Rămâne Ţiţi antrenor până în iarnă, Mirel va accepta un post în conducere. Ştiam dinainte că pleacă, nu m-am certat cu nimeni. Am stabilit să rămână staff-ul pentru a-i continua munca. Rădoi mi-a spus că jucătorii nu înţeleg ce le cere şi nu pun în practică ce le spune el şi atunci pleacă. Nu am vorbit cu Reghe, el e sub contract. Dacă nu intru în play-off, atunci plec şi eu de la echipă. Iau şase-şapte jucători şi mă duc în altă parte. Poate mă duc la naşul, la Viitorul, nu?”, a comentat şi Gigi Becali.

Şi Bergodi a plecat de la ASA Târgu-Mureş

Mirel Rădoi nu este singurul tehnician care a decis să plece de la echipă după etapa a 19-a din Liga I. Cristiano Bergodi va părăsi şi el banca vicecampioanei din sezonul precedent, ASA Târgu-Mureş. După înfrângerea cu 2-0 în deplasarea de la Timişoara, Bergodi şi-a anunţat colaboratorii, dar şi şefii, că nu mai poate continua. Italianul ar fi cerut rezilierea acordului din cauza unor probleme de familie, soţia sa fiind internată în spital. În acest sezon, ardelenii au mai avut încă doi tehnicieni, Dan Petrescu şi Vasile Miriuţă, iar acum încearcă să-l convingă pe Dorinel Munteanu să preia echipa.

Antrenorii Stelei din era Becali

Victor Piţurcă (2002-2004, 2010)
Walter Zenga (2004-2005)
Dumitru Dumitriu (2005, 2015)
Oleg Protasov (2005)
Cosmin Olăroiu (2006-2007, 2011)
Gheorghe Hagi (2007)
Massimo Pedrazzini (2007)
Marius Lăcătuş (2007-2008, 2009, 2010-2011)
Dorinel Munteanu (2008)
Cristiano Bergodi (2009)
Mihai Stoichiţă (2009-2010, 2012)
Ilie Dumitrescu (2010)
Sorin Cârţu (2011)
Roni Levi (2011)
Ilie Stan (2011-2012)
Laurenţiu Reghecampf (2012-2014)
Constantin Gâlcă (2014-2015)
Mirel Rădoi (2015)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite