Fetele de la FED Cup şi-au stabilit turneele la care vor participa în perioada următoare. Toate se vor întâlni cu Halep la o competiţie de mare prestigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de FED Cup a României, care a învins Canada la Montreal, calificându-se între primele opt echipe ale lumii, a revenit acasă.

Irina Begu, Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu şi Raluca Olaru s-au declarat de partea Simonei Halep, care a renunţat la participarea la meciul din Canada pentru a putea începe sezonul pe zgură. Irina Begu, lidera echipei noastre la Montreal, a spus chiar că ar fi făcut la fel dacă ar fi fost în locul Simonei: „A jucat foarte mult în ultima perioadă şi are anumite obiective. Şi eu aş fi făcut la fel în locul ei”, a spus Begu. Accidentarea ei nu e gravă, astfel că îşi va putea relua antrenamentele. Săptămâna viitoare Irina va juca pe tabloul principal al turneului de la Praga, acolo unde e favorita numărul 8.
 

Toate se vor întâlni la Madrid 

Alexandra Dulgheru ar fi trebuit să joace, tot săptămâna viitoare, în Maroc, la Marrakech, însă din cauza oboselii acumulate în ultima perioadă, ea s-a retras. Ea va pleca săptămâna viitoare la antrenamente în Barcelona, după care va participa în calificări la Madrid, turneu caer începe de luni într-o săptămână. Tot în calificări şi tot la Madrid va juca şi Andreea Mitu, cea care a recunoscut că a aflat că va juca împotriva lui Eugenie Bouchard cu o oră înaintea partidei.  În fine, Raluca Olaru, care e specialista noastră de dublu, va juca săptămâna viitoare tot la Praga. Iar peste două săptămâni se va afla pe tablou la Madrid.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite