Federaţia internaţională ne dă o lovitură grea care va afecta gimnastica feminină la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Ponor
Cătălina Ponor

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, Bruno Grandi, a trimis un răspuns oficial unei solicitări a forului român de specialitae.

Aceasta  solicitase acordul ca gimnastei Larisa Iordache să i se dea dreptul de participare la Jocurile Olimpice, ca urmare a obţinerii medaliei de bronz la individual-compus, la Campionatele Mondiale din 2015.

El a anunţat că regulamentele nu prevăd o astfel de procedură. „Regretăm că România, cu o asemenea tradiţie în gimnastică, nu a reuşit să se califice cu echipele şi, ca urmare, va fi reprezentată doar de Marian Drăgulescu, ca urmare a argintului obţinut la Campionatul Mondial, la sărituri, şi de alţi doi gimnaşti în urma turneului prelimpic, care vor fi nominalizaţi. După cum se ştie, regulamentele nu prevăd locuri calificante pentru medaliaţii mondial la individul-compus, nu se prevede o astfel de procedură. Aceştia sunt incluşi de obicei în echipele care luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Există locurile acordate de Comisia Tripartită şi cele continentale, iar regulamentele nu prevăd acordarea unor alte wild-carduri. Atât timp cât în urma turneului preolimpic aveţi dreptul să nominalizaţi orice gimnastă, aceasta poate fi Larisa Iordache dacă doriţi”, a explicat Bruno Grandi.

Larisa Iordache (20 de ani) s-a accidentat la începutul lunii martie, în timpul unui antrenament la bârnă, fiind operată atunci la Viena, astfel că nu a putut participa la turneul preolimpic. „Operaţia Larisei la degetul fracturat a decurs bine, au operat-o printr-o metodă nouă din câte am înţeles, iar medicii i-au fixat o tijă subţire, o «sârmă», dacă pot spune aşa, pe falanga ruptă”, a explica atunci preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica. Miercuri, Larisei i s-a extras acea tijă, conform recomandărilor medicilor. Ea şi-a reluat antrenamentele, dar nu este la capacitate maximă şi, momentan, nu a fost inclusă nici pe lista oficială pentru Campionatul European de la Berna (1-5 iunie). Întrucât recuperarea ei decurge destul de lent, e posibil ca federalii să aleagă ca unica reprezentantă a României la Rio de Janeiro să fie Cătălina Ponor (29 de ani), care ar bifa astfel a treia sa ediţie a Jocurilor Olimpice, după cele din 2004 şi 2012. 

Citeşte şi: 

85 de zile până la Jocurile Olimpice. Câţi sportivi români s-au calificat până acum şi la ce trebuie să ne aşteptăm la Rio de Janeiro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite