Fără Neagu, ne e şi frică să visăm: Ce obiectiv bizar are naţionala României la Mondialul din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu
Cristina Neagu

România redescoperă handbalul feminin, fără Cristina Neagu (33 de ani). Iar asta pentru că, în ultimii 14 ani, prima reprezentativă a „trăit“ datorită celei care a fost de patru ori jucătoarea numărul 1 a lumii.

O singură statistică vorbeşte de la sine: Neagu a bifat primul turneu final, la Mondialul din 2007. Şi de atunci, a evoluat sub tricolor la şase Mondiale (2007, 2009, 2013, 2015, 2017, 2019) şi la şapte Europene (2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020). Singura competiţie majoră de la care a lipsit a fost Mondialul din 2011. Atunci, în luna iunie, interul stânga s-a operat, la New York, la umăr şi a fost nevoită să stea un an şi şapte luni pe tuşă.

Aşadar, după 11 ani, tricolorele vor fi nevoite să se descurce fără omul spre care s-au uitat mereu, în momentele grele. Iar aşteptările nu sunt foarte mari. Ceea ce reiese şi din discursul oficialilor FRH din ultimele zile.

Dedu: „Să găsim alte jucătoare, ca Neagu“

Întrebat ce îşi propune România la Mondialul din Spania (1-19 decembrie), preşedintele federaţiei, Alexandru Dedu, şi-a construit răspunsul, amintind, la rândul său, de absenţa Cristinei.

„E un început de drum al echipei naţionale, care are ca scop final Parisul (n.r. – participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în 2024). Iar la acest Mondial sunt condiţii speciale din cauza faptului că, pentru moment, cea mai bună jucătoare a lumii nu va face parte din echipa noastră. Obiectivul echipei naţionale, din punctul de vedere al federaţiei, ţinând cont de realitatea actuală, e un loc în primele 10. Ar fi un loc meritoriu, care ne-ar asigura şi locuri bune în tragerile la sorţi viitoare“, a spus Dedu.

„Ceea ce trebuie să înţelegem e că handbalul a fost şi înainte de Cristina Neagu, va fi şi după ea. Ne-am bucurat şi ne bucurăm să avem cea mai bună handbalistă a lumii. Dar sperăm că, după acest Mondial, să răsară nişte personalităţi. Vrem ca fetele care vor evolua în Spania să prindă curaj şi să devină jucătoare marcante precum Cristina Neagu. Dacă avem şansa ca vreo şase, şapte jucătoare tinere să prindă curaj la acest Mondial, iar apoi să vină şi Cristina, deja va fi un plus pentru viitorul echipei României“, a adăugat Dedu.

Presiune pe Adrian Vasile

Numit în fruntea primei reprezentative, în luna ianuarie, în locul lui Bogdan Burcea, care a părăsit echipa după dezamăgirea de la Euro 2020, Adrian Vasile (39 de ani) se află într-o situaţie delicată. Concret, el deja a avut un eşec pe banca naţionalei, ratând calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Rămâne de văzut dacă mandatul lui Adrian Vasile se va prelungi, după Mondialul din Spania. 

„Sunt pentru prima dată în faţa unui turneu final cu echipa României. E o mare onoare pentru mine. Şi îmi doresc foarte mult să nu fie singurul meu Mondial. Vreau să vedem cea mai bună versiune a României actuale la această competiţie. Evident, nu e cel mai uşor pentru un antrenor să nu o aibă pe Cristina în echipă. Dar mie îmi plac provocările şi cred că a fost cel mai bun lucru pentru echipa României ca Neagu să nu fie la acest Mondial. De ce? Pentru că lipsa ei ne va motiva pe noi toţi să tragem şi mai tare şi să atingem un nivel de pregătire şi de exprimare ridicat. Iar atunci când va reveni şi Cristina, să fim cu adevărat o forţă“, a spus selecţionerul României.

Adrian Vasile şi-a propus, poate surprinzător, un obiectiv mai greu de atins, comparativ cu cel fixat de FRH: „Dorinţa noastră e de a juca pentru locul 7. Avem jucătoare tinere din punct de vedere al experienţei internaţionale. Datoria noastră e să credem în ele, iar datoria lor e să aibă foame şi ambiţie, să viseze şi să muncească“.

12 e locul pe care s-a clasat România la ultima ediţie a Mondialului, în 2019, în Japonia.   

Lotul convocat de Adrian Vasile

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica / Croaţia);

*Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)

*Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica / Croaţia), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău), Sorina Tîrcă (Rapid)

*Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Popa (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)

*Pivoţi: Crina Pintea (Gyor / Ungaria), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)

*Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana-Maria Savu (Gloria Buzău)

*Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)

Un turneu cu 32 de echipe

*Grupa A: Franţa, Muntenegru, Angola, Slovenia

*Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

*Grupa C: ROMÂNIA, Kazahstan, Iran, Norvegia

*Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan

*Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

*Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

*Grupa G: Croaţia, Japonia, Brazilia, Paraguay

*Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China

Meciurile vor fi găzduite de oraşele Llíria, Torrevieja, Castellón şi Granollers.

Primele trei clasate din fiecare serie vor avansa în cele patru Grupe Principale, de câte şase naţionale.

Programul tricolorelor

*3 decembrie (ora 19.00): România - Iran

*5 decembrie (ora 19.00): România - Kazahstan

*7 decembrie (ora 21.30): România - Norvegia

Partidele vor fi găzduite de Castellón.

Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport vor transmite meciuri de la CM 2021.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite