Echipa naţională de hochei joacă cu Ucraina şi Olanda la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patinoarul Galaţi găzduieşte vineri deschiderea campionatului internaţional de hochei pe gheaţă "Euro Ice Hockey Challenge Cup Galaţi, România", care se va desfăşura până duminică şi la care vor participa reprezentativele României, A şi B, Ucraina şi Olanda.

De la ora 20,10 se va juca prima partidă a competiţiei, în care adversare vor fi reprezentativele României şi Ucrainei. Sâmbătă sunt programate meciurile România A-România B (ora 17,00) şi Olanda — Ucraina (20,15), iar duminică, România B-Ucraina (ora 17,00) şi România A — Olanda (ora 20,15). Pe tot parcursul campionatului, accesul publicului este gratuit în patinoar. Iniţial a fost vorba de un turneu cu participarea a cinci echipe, însă cei din Croaţia şi Lituania s-au răzgândit şi au anunţat că nu mai vin. Altfel, la Patinoarul Galaţi se lucrează la montarea noii instalaţii de iluminat, care se estimează că va fi funcţională la următoarele meciuri de pe teren propriu ale celor de la CSM Dunărea, cele cu Progym Gheorgheni din 20 şi 21 noiembrie. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite