E oficial. Budescu va juca în eşalonul secund din China: “Din punctul meu de vedere, este un pas înainte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Budescu
Constantin Budescu

Constantin Budescu a plecat, duminică, în China, pentru a se alătura noii sale echipe, Dalian Yifang, din a doua ligă. Budescu a mai jucat pentru Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu.

Budescu a declarat că oferta chinezilor este una satisfăcătoare atât pentru el, cât şi pentru clubul Astra.
"Este o ofertă bună atât pentru mine, cât şi pentru club. Din punctul meu de vedere, este un pas înainte. Este o echipă care îşi doreşte să promoveze şi investesc foarte mulţi bani. Sper să promovăm anul acesta. Mi-am dorit din tot sufletul ca Astra Giurgiu să meargă în continuare şi să nu aibă probleme. Sper ca, prin banii care o să vină pe mine, să se rezolve toate problemele şi totul să fie ok. Am văzut că s-au tot vehiculat sume pe la televizor, sute de mii pe la semnătură, câştig 3-4 milioane. Nu stau lucrurile chiar aşa, dar este mai bine ca în ţară, oricum", a declarat Budescu, citat de Mediafax. 

Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani este conştient că şi-a diminuat şansele de a ajunge la echipa naţională după transferul în liga a 2-a din China, dar rămâne optimist: "O să fie mai greu, dar dacă o să joc acolo, probabil o să fiu chemat şi la echipa naţională. Acesta este primul criteriu, să joci la echipa ta de club", a mai precizat Budescu, la plecarea în China. Câştigător al unei Cupei şi al unei Supercupe, Budescu are şase selecţii şi două goluri pentru naţionala României.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite