Dramă în fotbal. Un fotbalist a murit după ce a fost lovit în cap cu o cărămidă de un suporter al echipei adverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalul mondial este din nou în doliu la puţin timp după ce un fan al echipei Deportivo La Coruna a murit în urma unor incidente regretabile.

Ultima tragedie s-a petrecut în Argentina, la un meci de liga secundă, unde s-au petrecut evenimente incredibile. Victima este Franco Nieto, în vârstă de 33 de ani, care  evolua la formaţia Tiro Federal. Echipa sa conducea cu 3-1 în duelul cu Chacarita Juniors, însă partida a fost întreruptă din cauza incidentelor apărute între jucători. Arbitrul a decis suspendarea temporară a meciului pentru calmarea spiritelor, iar fotbaliştii au plecat spre tunelul ce ducea către vestiare.
Atunci Franco Nieto a primit o cărămidă în cap de la unul dintre suporterii adverşi. Lovitura a fost fatală pentru fotbalistul lui Tiro Federal, care a murit la spital.

Poliţia a arestat deja doi suspecţi, care vor fi deferiţi justiţiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite