Dovadă de nobleţe din partea unui campion mondial: şi-a donat prima unor copii bolnavi din Brazilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters
FOTO Reuters

Germanul Mesut Ozil, proaspăt campion mondial în Brazilia, a făcut un gest nobil pentru a veni în ajutorul copiilor bolnavi din Brazilia, care aveau nevoie urgentă de operaţie.

Câştigarera Campionatului Mondial din Brazilia le-a umplut conturile jucătorilor germani. Astfel, fiecare fotbalist neamţ a fost recompensat cu 300.000 de euro. Mesut Ozil, unul dintre cei mai buni jucători germani de la Mondial, a luat hotărârea de a dona această sumă în scopuri caritabile, dorind să mulţumească, astfel, poporului brazilian pentru ospitalitatea de care a dat dovadă în timpul desfăşurării turneului final.

CM 2014. Lecţie de omenie a nemţilor faţă de poporul brazilian. Au lăsat şapte milioane de euro în Ţara Cafelei

Cei 300.000 de euro sunt destinaţi unor operaţii chirurgicale de care au nevoie urgentă 23 de copii brazilieni. ”Înainte de Cupa Mondială am sprijinit operaţiile a 11 copii bolnavi. Dar după ce am cîştigat Mondialul, care nu e o muncă făcută de 11 jucători, ci de o întreagă selecţionată, am decis să cresc numărul copiilor pe care îi ajut la 23. Aceasta este mulţumirea mea personală pentru ospitalitatea poporului brazilian”, şi-a motivat Ozil gestul.

Nu doar nemţii au dat dovadă de generozitate după Mondial, ci şi argentinienii. De pildă, Lionel Messi şi Javier Mascherano au donat câte 12.000 de euro pentru un spital din Buenos Aires, iar gestul celor doi a fost repetat de colegii lor din naţională, care au mai adunat încă 88.000 de euro în scop caritabil.
 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite