Dinamoviştii au dat cu piciorul la două prime uriaşe: Negoiţă a dezvăluit sumele pe care le-ar fi încasat jucătorii
0Eşecul de la Târgu-Jiu a îndepărtat Dinamo de cupele europene şi a creat şi o „gaură“ mare în buzunarele fotbaliştilor.
Dinamo a fost învinsă, fără drept de apel, de Pandurii, însă, dincolo de punctele pierdute, fotbaliştii lui Ţălnar au ratat şi prima promisă de Ionuţ Negoiţă. Fiecare jucător al „câinilor“ ar fi putut încasa o sumă importantă, după cele trei partide cu CFR Cluj, Universitatea Cluj şi Pandurii. Dacă Dănciulescu şi compania au învins în primul meci, în schimb, din celelalte două întâlniri s-a obţinut doar un punct.
„La 9 puncte câştigate în trei partide jucătorii primeau 4.000 de euro, iar la 7 puncte aveau 2.500 de euro“, a dezvăluit Ionuţ Negoiţă la Digi Sport. Acţionarul bucureştenilor a explicat de ce echipa sa a avut o cădere în meciul cu Pandurii.
„Avem un lot subţire, cu posturi fără dubluri sau titulari care nu sunt de Dinamo. S-au mai luat jucători de la echipa a doua, e un lot subţire şi se vede“, a continuat Negoiţă. El s-a luat apoi de antrenorul echipei, dar şi de fundaşul-gafeur al „câinilor“, la Târgu-Jiu.
„Nu avem condiţie fizică, am căzut repriza a doua ca intensitate şi ca forţă. Din păcate, a fost şi greşeala mare a lui Dragoş Grigore, care nu e la prima gafă“, a spus omul numărul 1 din „Ştefan cel Mare“.
Întrebat dacă Dinamo mai poate spera la o participare în cupele europene, Negoiţă a răspuns: „Calificarea în Europa se mai joacă, şanse mai avem. Oricum, în acest retur au fost mai multe meciuri câştigate la limită, acolo unde suntem acum ne e locul“.