Dinamo, încă o decizie de neînţeles: clubul îşi vinde unul dintre jucătorii de bază. Pentru ce sumă se face afacerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo ţinteşte o clasare între primele 6 la nivel declarativ, însă toate mutările din ultima perioadă par menite să slăbească un lot care nici aşa nu e tocmai competitiv.

Costache ar urma să ajungă din iarnă la CFR Cluj, Nemec intră în ultimele şase luni de contract şi va pleca, probabil, gratis, iar acum antrenorul Vasile Miriuţă va rămâne şi fără căpitanul său de echipă: Paul Anton (26 de ani). 

Mijlocaşul va semna cu Anji, penultima clasată din prima ligă din Rusia, după cum a scris prosport.ro. Mutarea se va oficializa în pauza de iarnă în schimbul sumei de 500.000 de euro. După fostul rapidist Nicolae Stanciu, Anton va deveni al doilea român din istoria clubului rus la care au evoluat, cândva, nume sonore precum Samuel Eto’o, Willian sau Lassana Diarra. 

După câţiva ani în care a plătit salarii astronomice, Anji a redus drastic bugetul, a şi retrogradat, la un moment dat, iar la revenirea în prima ligă n-a depăşit nivelul unei formaţii de subsolul clasamentului.

A ratat La Liga

Paul Anton va pleca, din nou, în străinătate, după ce sezonul trecut l-a petrecut în Spania, la Getafe, în liga a doua. Echipa a promovat cu Anton – a jucat 32 de meciuri şi a marcat de două ori în Segunda Division -, însă şefii grupării spaniole au optat să nu plătească suma de 700.000 de euro către Dinamo pentru transferul definitiv al lui Anton. 

Astfel, jucătorul a ratat şansa de a evolua în La Liga. De aceea, mijlocaşul a revenit în „Ştefan cel Mare“, acolo unde a adunat 19 meciuri şi şase goluri în actuala ediţie de campionat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite