„Din culisele cinematografiei“. Povestea filmului „Faleze de nisip“, care l-a scos efectiv din minţi pe Nicolae Ceauşescu

Proiectat doar câteva zile în faţa publicului, în ianuarie 1983, după care a fost interzis şi încuiat timp de şapte ani, filmul lui Dan Piţa a provocat o reacţie furibună a preşedintelui Republicii Socialiste România, care, în cadrul „Consfătuirii de lucru pe problemele muncii organizatorice şi politico-educative“ de la Mangalia, afirma că „avem nevoie de o artă care să prezinte esenţa, modelul omului pe care trebuie să-l făurim“.

„Faleze de nisip“ nu s-a dorit a fi un film dizident. Romanul care l-a inspirat, „Zile de nisip“, fusese scris de Bujor Nedelcovici în 1977 - 1978 şi publicat în 1979, an în care a şi primit premiul pentru proză acordat de Uniunea Scriitorilor. Povestea era inspirată dintr-un fapt real. „Eram pe ţărmul mării, la Constanţa, pe plaja de la «Hanul Piraţilor». Şi într-o zi, stând lungit pe nisip şi apoi înotând în largul mării, am văzut un tânăr care s-a aplecat spre hainele mele aşezate pe un prosop, le-a luat şi a fugit printre măslinii sălbatici. Un furt în plină zi şi sub privirile mele. Am reclamat cazul la Miliţia din Constanţa, dar m-am lovit de aceeaşi obtuzitate şi lene din «vremea aceea», dar şi de aroganţa locotenentului Popa. După câteva zile, am renunţat la reclamaţie şi am plecat la Bucureşti. Dar întâmplarea m-a obsedat…Imaginea «Puştiului», care îmi luase lucrurile de pe plajă şi aparatul de fotografiat, nu mă părăsea. Aşa că…de fiecare dată când vreau să mă eliberez de o obsesie, încep să scriu un roman“, şi-a reamintit Bujor Nedelcovici.

„Sergiu Nicolaescu a pretins că e coscenarist şi mi-a cerut să împărţim drepturile de autor“

Imediat după publicare, scriitorul s-a apucat să scrie şi o adaptare cinematografică a operei. „Primul meu scenariu de film l-am scris în 1971: «Întâlnirea». Un ofiţer se întoarce din război, unde fusese rănit, şi pleacă în Deltă. Încearcă să rămână liniştit în timpul convalescenţei şi să fie cât mai departe de zgomotul şi furia evenimentelor, dar istoria îl implică într-o nouă aventură. După opt ani în care s-a refuzat aprobarea, scenariul a fost descoperit de Sergiu Nicolaescu, care a dorit să-l ecranizeze. Credeam că o să-mi ceară acordul pentru fiecare modificare. Iluzie! Când am văzut filmul nu l-am recunoscut! Apăruse un nou personaj, un ilegalist care în scenariu nu exista, soldaţi germani şi mitraliere care trăgeau dezlănţuit în numeroase scene de luptă! Eşec total! Din tot ce-mi imaginasem eu nu rămăsese decât Delta Dunării. Sergiu Nicolaescu a pretins că era coscenarist şi mi-a cerut să împărţim drepturile de autor. Evident că l-am refuzat, spre surprinderea şi satisfacţia lui Marin Theodorescu, directorul Casei de Filme nr. 1. Acestui om i-am prezentat şi scenariul pentru «Faleze de nisip», care a fost aprobat şi realizat în regia lui Dan Piţa“, a explicat scriitorul.

Distribuţia aleasă de regizor i-a inclus pe Victor Rebengiuc (Theodor), Carmen Galin (Cristina), Gheorghe Visu (Puştiul), Marin Moraru (Ştefan), Valentin Uritescu (Locotenentul Popa), Vasile Cosma (Raicu), Ion Vîlcu (Candiano), Petre Tanasievici (Vania), Ovidiu Schumacher (Şelaru), Oana Pellea (Amira), Vasile Niţulescu (Bătrânul) şi Dorel Vişan (Miliţianul).

„Ştefănescu vorbea în şoaptă cu Enache, încercând să-i explice acestuia filmul şi să-l protejeze în acelaşi timp“

Înainte de a i se da „undă verde“ pentru a fi prezentat pe marile ecrane, pelicula a trecut prin „furcile caudine“ ale cenzurii şi a suferit mai multe modificări. „În toamna lui ‘82, filmul a fost văzut de Ion Traian Ştefănescu, vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, care îi sprijinea realmente pe tinerii cineaşti. El aranjase o vizionare în studioul Sahia şi nu în sala de proiecţie de la Casa Scânteii, plină de microfoane şi de generali. A fost prezent atunci şi Petru Enache, secretar al Comitetului Central cu propaganda. În timpul proiecţiei, Ştefănescu vorbea în şoaptă cu Enache, încercând să-i explice acestuia filmul şi să-l protejeze în acelaşi timp“, a mărturisit regizorul Dan Piţa. „Îmi amintesc şi astăzi vizionarea cu celebrul Dumitru Popescu - «Dumnezeu». Atunci am avut ocazia să-l întâlnesc. Înalt, ochelari negri, mers apăsat, siguranţă de sine. A intrat în sala de proiecţie, a privit nepăsător filmul, apoi a plecat fără să zică nimic. Sfidare, cinism, arogranţă!“, a povestit şi Bujor Nedelcovici.

„Dragă, să vă luaţi Mexaform cu voi…Mie Tovarăşul mi-a spus să nu dau valută, nu dau valută!“

Pelicula a avut premiera la cinematograful „Scala“, la 31 ianuarie 1983, în absenţa regizorului Dan Piţa şi a interpretului rolului principal, Victor Rebengiuc. Eram la Manila, în Filipine, la un festival internaţional, unde filmul fusese invita. Bineînţeles că am plecat fără niciun ban. Eram invitaţii organizatorilor, ne-au plătit drumul, masa, cazarea, dar trebuia să schimbăm avionul şi să stăm nişte ore bune noaptea pe un aeroport. Şi m-am dus la tovarăşa Suzănica Gâdea (n.r: preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste): «Tovarăşa Gâdea, uitaţi, avem de mers la festival, reprezentăm ţara, daţi-ne şi nouă 5 dolari, 10 dolari, să avem şi noi să bem un ceai, o apă, că trebuie să stăm pe aeroport o noapte». «Dragă, să vă luaţi apă minerală la voi, că o noapte nu o să muriţi». Zic: «Mergem dincolo de Ecuator, altă climă, altă alimentaţie, ne-apucă o durere de burtă, să avem şi noi un ban». «Dragă, să vă luaţi Mexaform cu voi…Mie Tovarăşul mi-a spus să nu dau valută, nu dau valută!». «Bine, dar nu mergem acolo să ne reprezentăm pe noi, reprezentăm ţara». «Dragă, n-am ce să fac, dacă n-aveţi bani nu vă duceţi!». Noroc că  am avut un vecin care era marinar, de la care am cumpărat 100 de dolari. Acolo filmul a avut succes, a fost bine primit. Când ne-am întors în ţară, am schimbat avionul la Copenhaga, ne întorceam cu un avion românesc. I-am cerut stewardesei să-mi dea un ziar – la vremea aia se publica programul teatrelor şi al cinematografelor în fiecare zi. Şi ştiam că la «Scala» filmul trebuia să ruleze în continuare. Dar nu mai era în program…I-am spus lui Piţa şi am aflat când am ajuns în ţară că într-adevăr filmul fusese interzis. În prima seară, la premieră, a mers cap-coadă, a doua zi s-a tăiat ceva din el, a treia zi au mai tăiat ceva şi a patra zi l-au interzis de tot. De fapt, problema filmului era problema personajului pe care-l jucam eu, un doctor care abuza de funcţia lui de membru de partid şi care manipula poliţia…“, a explicat Victor Rebengiuc în cadrul unei întâlniri cu publicul de la începutul acestui an. „Pentru că a avut premiera în jurul datei de 26 ianuarie, în deschiderea filmului meu a fost programat un altul, omagial, despre activitatea revoluţionară a lui Nicolae Ceauşescu. Bineînţeles că lumea se plictisise, unii mai nervoşi începuseră să vocifereze. Ca să calmeze spiritele, Marin Theodorescu, îmbrăcat într-un frac alb, a urcat pe scenă şi a anunţat publicul că va începe în curând şi cea de-a doua proiecţie. În timp ce vorbea, un şobolan imens a trecut prin spatele lui, stârnind hohote de râs. Theodorescu nu-şi explica de ce râde lumea, dar a continuat să vorbească, iar şobolanul a trecut din nou prin spatele lui, de data aceasta în sens invers. Au început să curgă aplauzele, după care s-a proiectat filmul. Bineînţeles că au existat apoi «binevoitori» care au raportat «succesul» filmului omagial. Cert e că la două-trei zile de la această întâmplare, «Zile de nisip» a fost retras. Fără explicaţii!“, a povestit Dan Piţa. „Mă întorceam de la Geneva, acolo unde locuia fratele meu. Era cred a doua zi după premieră şi am văzut un afiş imens expus la «Scala». Mi-am zis cu mândrie: «Uite, domnule, a meritat să revin în ţară, în loc să cer azil la Geneva, cum mă sfătuise fratele meu». Peste vreo două zile, am vrut să intru şi să văd filmul. Nu mai era! Bineînţeles că am întrebat pe toată lumea, mi s-a spus doar că a fost un «ordin de sus»“, şi-a reamintit Bujor Nedelcovici.

„Nu se poate să mai admitem să se producă asemenea filme“

Explicaţiile aveau să vină pe 3 august 1983. În cuvântarea susţinută în cadrul „Consfătuirii de lucru pe problemele muncii organizatorice şi politico-educative“ de la Mangalia, Nicolae Ceauşescu a lansat un atac dur la adresa filmului şi a trasat sarcini clare pentru ca asemenea „abateri“ să nu se mai repete: „Avem nevoie de filme bune, revoluţionare care să prezinte măreţele realizări ale partidului nostru, să mobilizeze şi să înfăţişeze eroi care să constituie un model de muncă şi de viaţă. Or, tovarăşi, am văzut câteva filme care nu numai că nu prezintă modele de eroi în viaţă şi muncă, ci dimpotrivă, prezintă nişte elemente care se mai întâlnesc doar la periferia societăţii. Am văzut nu demult un film prezentând un muncitor. Un tânăr muncitor. La Marea Neagră. Ce reprezintă astăzi tineretul nostru, tânărul muncitor? Ştiţi bine, mă întâlnesc cu milioane...Permanent! Discut, îi cunosc...Şi acest scenarist, nu ştiu de unde a găsit un tânăr muncitor care s-a apucat să fure ceva de pe plajă şi întregul film este legat de a demonstra că totuşi a furat, deşi tânărul a demonstrat că nu furase....Şi toată această decadenţă, care se vede că este în capul scenariştilor şi regizorilor. Şi asta le puteţi spune că am spus-o eu! (…) Nu se poate să mai admitem să se producă asemenea filme. Unde este Consiliul Culturii, unde este Secţia de Propagandă, unde este Comisia Ideologică a Comitetului Central, care trebuie să vadă toate aceste filme? De ce punem în scenă şi punem pe piaţă asemenea filme? Care prezintă denaturat realitatea societăţii noastre, oamenii muncii, tineretul sau alte categorii de oameni ai muncii din ţara noastră! Nu de asemenea teatru şi de asemenea cinematografie avem nevoie! (...) Avem nevoie de o artă, de o cinematografie, de un teatru care să prezinte esenţa, să prezinte modelul omului pe care trebuie să-l construim! Să găsim nu neghina, nu putregaiul din pădure, ci să găsim copacii tineri, să găsim tot ceea ce este bun şi demn în constructorii socialismului. Poporul, în care tineretul are un rol de seamă, el a realizat tot ce am obţinut în dezvoltarea socialistă a patriei noastre! Ei sunt eroii care trebuie să-şi aibă locul în film, în teatru, în poezie, în artă, în literatură, în pictură, în toate domeniile artei! (…)“. Până în 1990, când difuzarea sa a fost reluată în cinematografe, despre filmul lui Dan Piţa nu s-a mai vorbit absolut deloc, fiind omis până şi din dicţionarele de specialitate şi din materialele de sinteză pe care Asociaţia Cineaştilor le realiza periodic.

«Faleze de nisip» a fost ţinut la carceră şapte ani pentru a fi vestit posibila ruptură şi cauzele ei. Un film despre intoleranţă care pledează pentru dialog, pentru un dialog vast, deschis, fără prejudecată şi fără suspiciune. Dialogul nu este o cursă, este o condiţie a unui alt fel de a trăi, a unui alt mod de a înţelege viaţa Mircea Alexandrescu În revista „Noul Cinema“ nr. 3 / 1990 Ceauşescu a intuit nu povestea în sine, ci simbolul. Un muncitor se revoltă împotriva unui doctor, director de spital, care reprezenta puterea, şi care îl acuza pe nedrept de furt. Ceauşescu n-a putut admite ca un reprezentant al clasei muncitoare să omoare un reprezentant al puterii politice. Asta a fost problema! Bujor Nedelcovici scriitor şi scenarist