Cupa Mondială de Rugby: Suspendat cu Italia, căpitanul Mihai Macovei ratează şansa unui record greu de realizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Macovei
Mihai Macovei

Mihai Macovei a fost omul meciului pentru „stejari” contra Canadei, reuşind cele două eseuri care au schimbat soarta partidei.

Pentru cel poreclit Mac au fost primele reuşite la un turneu final, chiar dacă el a participat şi la ediţiile din 2007 şi 2011. Macovei a intrat însă pe lista extrem de scurtă a rugbyştilor români care au înscris două eseuri într-un meci de Cupă Mondială. Primul care a reuşit asta a fost regretatul Florică Murariu, sportivul ucis de gloanţe la Revoluţie, care la prima ediţie a Cupei Mondiale, cea din 1987, desfăşurată în Noua Zeelandă, a punctat de două ori, cu eseu, între buturile Scoţiei, care ne-a învins cu 55-28. 12 ani mai târziu, la Dublin, Gheorghe Salomie, şi-a trecut şi el în cont două eseuri, în meciul România – SUA 27-25. Mihai Macovei este abia al treilea român, care în opt ediţii de Cupă Mondială reuşeşte două eseuri într-un meci. Au mai marcat de câte două ori, prin acest procedeu Cătălin Sasu, în 2003, şi Marcel Toader, în 1987, iar Cristian Săuan a dat două eseuri la Cupe Mondiale diferite, în 1999 şi 2003.

Nu-l poate egala pe Tincu
Din păcate, Mihai Macovei a fost suspendat două săptămâni din cauza unui placaj periculos în meciul contra Canadei, şi nu  mai poate reuşi însă un nou record, în partida cu Italia, programată duminică, de la ora 16.30. Dacă ar mai fi culcat o dată balonul oval după buturile adverse, el l-ar fi egalat pe Marius Tincu, autor a trei reuşite la Mondialul din 2007, contra Italiei, Portugaliei şi Noii Zeelande. Tincu este acum antrenorul pachetului de înaintare al României şi lui i-a fost dedicată victoria împotriva Canadei. Deşi cu o zi înaintea meciului a aflat că mama sa a decedat, el a decis să rămână alături de echipă, pentru ultimele două partide din grupă. Tincu a telefonat la morga spitalului şi i-a rugat pe cei de acolo să ţină câteva zile trupul neînsufleţit al mamei sale, pentru a putea participa şi el la funerarii.

36 de eseuri a reuşit România în istoria participării la Cupa Mondială
  
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite