Cum explică Gheorghe Hagi bilanţul catastrofal al Viitorului în faţa Stelei
0Steaua a câştigat 12 din cele 13 întâlniri disputate contra Viitorului în Liga I. Singura victorie a echipei lui Gheorghe Hagi a fost una controversată, 5-2, obţinută pe 19 mai 2013.
Steaua era campioană în acel moment, iar cele trei puncte i-au ajutat pe constănţeni să se salveze de la retrogradare. De atunci şi până în prezent, Viitorul a pierdut alte 11 partide consecutive, ultima jucându-se pe 6 noiembrie, când elevii lui Laurenţiu Reghecampf s-au impus cu 2-0.
Echipa lui Gheorghe Hagi nu mai are un raport atât de dezavantajos cu niciun adversar din Liga I. Comparativ, Dinamo are doar 2 victorii în 13 partide jucate cu Viitorul. Hagi a căutat de mai multe ori să explice de ce echipa lui îşi iese din formă subit atunci când se prezintă în faţa celei mai titrate echipe din fotbalul românesc. A sugerat că echipa sa a suferit în urma deciziilor arbitrilor, însă a acuzat şi ghinionul.
“Nu există diferenţă mare între echipele din play-off, vor fi numai meciuri echilibrate. Noi suntem ăia tineri, frumoşi, care credem în noi, putem să răsturnăm ierarhiile, asta îmi dă încredere. Sper ca sâmbătă să am noroc cu Steaua şi Niţă să greşească. După prestaţiile pe care le-a avut cu Viitorul, ar trebui să fie portarul titular al naţionalei. Eu îmi fac datoria, cresc copii, asta e mulţumirea mea”, a declarat fostul internaţional.