Swansea-Petrolul 5-1 / Cosmin Contra: „E o înfrângere ruşinoasă şi cel mai slab meci al Petrolului de când antrenez eu!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Swansea-Petrolul / Cosmin Contra a precizat la finalul meciului pierdut la scor de echipa sa în Ţara Galilor că nu este supărat din cauza înfrângerii, ci de modul în care Petrolul a cedat în faţa grupării galeze. Totuşi, tehnicianul ploieştenilor nu a uitat să-l felicite pe Gicu Grozav, autorul unui gol din foarfecă.

Cosmin Contra la Sport.ro: "Nu-mi explic evoluţia slabă a băieţilor, poate e vorba de lipsă de experienţă, de relaxare, de frica de un adversar mai bun. Nu pot să zic că a jucat slab cineva, dar e o înfrângere ruşinoasă din punctul meu de vedere, dar asta e fotbalul, noi mergem înainte. La Ploieşti vom face tot posibilul să ştergem impresia din seara asta, fără stres de calificare, dar vreau ca băieţii să-şi arate adevărata lor valoare. Nu era nimic ieşit din comun să pierdem, dar nu să lăsăm imaginea asta.

Înfrângerea de aici nu e uşor de digerat, dar în 48 de ore avem posibilitatea să ne luăm revanşa pentru evoluţia din această seară. M-am tot gândit pe parcursul partidei ce a provocat acest dezastru, dar nu găsesc motivul. E cel mai slab meci al Petrolului de când antrenez eu."

Cât despre golul lui Grozav, Contra a avut cuvinte de laudă: "E un gol frumos, care ne dă 5% speranţe de calificare. E bine că a marcat, e bine pentru echipă şi pentru moralul lui, dar eu aştept mai mult de la toţi băieţii, inclusiv de la Gicu."

Michael Laudrup: Au câţiva jucători interesanţi cei de la Petrolul, cum e Grozav, cel care a şi marcat.
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite