Ciocnirea neciopliţilor. Despre meciul de aseară

Sper că toată lumea e mulţumită. În timp ce Facebookul geme de „refugiaţii jihadişti“ (unii comentatori mai răsăriţi îşi aduc aminte chiar de Huntington), ultraşii maghiari împreună cu români au făcut totul, iar fotbaliştii maghiari şi români n-au făcut nimic.

Maşini răsturnate, bătăi în stadion, urlete vezi Doamne patriotice — asta e balanţa meciului Ungaria—România de ieri. În afară de şutul năpraznic al lui Szalai şi de parada lui Tătăruşanu nu s-a întîmplat nimic care să fie notabil. Cel puţin din punct de vedere fotbalistic.

Altfel, s-au întîmplat multe. Cei cu creierii mustind de muşchi s-au încăierat urlînd. Au răsturnat maşini, s-au bătut, s-au comportat ca nişte barbari. Pe refugiaţii din Keleti eu mă gîndesc că mulţi dintre ei îi numesc barbari, în definitiv, ei, ultraşii vioi, sunt totuşi creştini, ce naiba. Dar Huntington încoace şi încolo, ciocnirea civilizaţiilor (sau mai bine a neciopliţilor) s-a produs ieri în stadionul de pe Üllői út. 

Ne este frică de refugiaţi? Să nu ne fie. Vecinul este mai aproape. Ne salutăm cumsecade şi reciproc pînă la difuzarea partidei în care atacanţii de Trianon se luptă cu fundaşii de Viena.