Ţinând cont de faptul că România are nevoie stringentă de toate cele trei puncte puse în joc, e de aşteptat ca selecţionerul Christoph Daum să încerce o formulă mai ofensivă. Acest lucru nu este însă o garanţie a succesului, mai ales că, din ce se vede până acum, niciunul dintre fotbaliştii care ar putea face diferenţa de la mijloc în sus nu se află într-o formă deosebită. Ba din contră, o parte dintre ei  nu mai sunt nici măcar la nivelul la care au fost în a doua parte a anului trecut.

Cea mai mare scădere de formă, cuantificată prin numărul de goluri marcate, o arată Bogdan Stancu. Atacantul care va împlini anul acesta 30 de ani, a lăsat în iarnă pe Genclerbirligi pentru a trece la Bursaspor, dar sub tricoul noii sale echipe n-a marcat niciun gol în cinci partide. De fapt, Bogdan traversează o eclipsă la echipa de club de luni bune. Ultimul său gol în campionatul Turciei a fost marcat în august 2016. Stancu a fost titular în toate cele cinci partide jucate de România sub comanda lui Daum, fiind om de bază în angrenajul conceput de neamţ, care a apelat la el, fie ca vârf împins, fie ca al doilea atacant.

O altă pierdere pentru echipa naţională este situaţia lui Adi Popa. Autorul primului gol al româniei în aceste preliminarii, cel din meciul cu Muntenegru, Popa a plecat de la Steaua în liga a doua engleză la Reading. Unde a jucat doar în două meciuri, strângând în total 38 de minute. Fără gol marcat. Popică a fost şi convocat de Daum constant la echipa naţională, dar acum prezenţa sa la lot pentru meciul cu Danemarca e improbabilă.

Până aseară, semne bune nu veneau nici din partea lui Florin Andone. Atacantul lui Deportivo La Coruna marcase un singur gol în 2017, după în ultimele două luni ale anului trecut punctase de şase ori. Florin a punctat joi în meciul cu Atletico Madrid, aducând un punct preţios echioei sale. Deportivo se scufundă însă în subsolul clasamentului din Spania, ocupând acum primul loc neretrogradabil, dar la mică distanţă de formaţiile aflate sub linie.

La momentul actual, singurul care stă cât de cât în picioare, ca şi marcator, este Denis Alibec. A dat trei goluri, dar două dintre ele au fost din lovituri de la 11 metri. E greu de spus care este diferenţa dintre jocul ep care îl făcea acesta anul trecut şi cel pe care-l face anul acesta, întrucât el a lăsta Astra, o echipă unde era vioara întâi, pentru Steaua, formaţie aflată acum în degringoladă. În privinţa lui mai e o problemă, care se pune la nivel de naţională. Nu are foarte multă experienţă sub tricolor. Până la 26 de ani, el a jucat 6 meciuri la naţională şi a marcat un singur gol. 

Câte goluri au marcat în 2017

Denis Alibec – 3 goluri
Constantin Budescu – 2 goluri
Nicolae Stanciu – 2 goluri
Florin Andone – 2 goluri
Claudiu Keşeru – 1 gol
Alexandru Chipciu – 1 gol
Bogdan Stancu – niciun gol
Adi Popa – niciun gol
Dorin Rotariu – niciun gol

Danezii vin cu golgheterii Olandei

Dacă în ceea ce priveşte România, nu sunt semne îmbucurătoare din punct de vedere al eficacităţii, danezii se pot lăuda cu nişte atacanţi prolifici. În lotul lui xxx se regăsesc doi dintre golgheterii campionatului Olandei. Primul este Nicolai Jorgensen (26 ani) de la Feyenoord, cu 15 goluri marcate în sezon, iar cel de –al doilea puştiul de doar 19 ani Kasper Dolber (Ajax), care a marcat de 11 ori.

CLASAMENT

1. Polonia 4 3 1 0 10-5 10
2. Muntenegru 4 2 1 1 9-4 7
3. Danemarca 4 2 0 2 7-5 6
4. ROMÂNIA 4 1 2 1 6-4 5
5. Armenia 4 1 0 3 4-10 3
6. Kazahstan 4 0 2 2 3-11 2

Următoarele meciuri:

26 martie: România – Danemarca, Armenia – Kazahstan,  Muntenegru- Polonia
10 iunie: Polonia – România, Kazahstan – Danemarca, Muntenegru - Armenia