Lovitură dureroasă pentru Chiricheş: Gigi Becali i-a blocat drumul spre Premier League din închisoare. Ce l-a enervat pe patronul Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Chiricheş (centru)
Vlad Chiricheş (centru)

Când îşi pregătea bagajele pentru o deplasare la Londra, acolo unde ar fi trebuit să semneze cu Tottenham, fundaşul de 23 de ani a avut o supriză amară. Mihai Stoica a povestit ce s-a întâmplat.

Tottenham ar fi vrut să finalizeze până diseară transferul lui Vlad Chiricheş de la Steaua, în schimbul sumei de opt milioane de euro. Având în vedere că Gigi Becali e în închisoare, iar la Steaua nu se face nimic fără aprobarea lui, oficialii roş-albaştrilor le-au transmis englezilor că au nevoie de mai mult timp pentru a încheia afacerea Chiricheş.

Britanicii n-au acceptat tergiversarea tratativelor şi au insistat că îl iau pe Chiricheş acum, ori vor renunţa definitiv la achiziţionarea sa. Acest ultimatum l-a scos din sărite pe Gigi Becali.

Ce a spus?

„Nu ştiu unde a văzut Gigi declaraţia englezilor, dar m-a sunat şi mi-a spus: «Nu aşteaptă Tottenham? Dar cine e Tottenham? Nu poate să aştepte o zi? Atunci nu mai e de vânzare. Gata, numele meu e Gigi Becali, nu accept aşa ceva»“. Cred că dacă nu exista acest ultimatum transferul s-ar fi perfectat, dar a intervenit orgoliul lui Gigi. Nu-l mai interesează Chiricheş la absolut nici o sumă. Chiricheş datorează Stelei mai mult decât Steaua îi datorează lui. Nu mai pleacă până în iarnă. L-am anunţat şi pe Chiricheş“, a povestit Mihai Stoica la Digi Sport.

„E afectat, dar poate îl vindem cu 15 milioane“

Managerul campioanei a recunoscut că fundaşul roş-albaştrilor a suferit după ce a aflat că nu va ajunge la Tottenham. Totuşi, Stoica insistă că nu totul e pierdut pentru un jucător de 23 de ani.

„Dacă nu s-ar fi pus problema aşa, erau alte datele problemei. Dacă nu ne dădea Tottenham ultimatum... Au făcut o mare greşeală. Asta a declanşat orgoliul lui Gigi. S-ar putea însă să fim câştigători în treaba asta. Ar putea ca Vlad Chiricheş să aibă un început de sezon fantastic în Liga Campionilor. Momentan, a venit o ofertă pentru un jucător care nu a făcut nicio performanţă la echipa naţională şi cu doar câteva meciuri la Steaua în Liga Europa. Pe viitor, e posibil să vină o ofertă de 15 milioane de euro. E posibil ca Vlad Chiricheş să fie afectat. Dar ce-ar trebui să fi simţit Rădoi sau Nicoliţă? Ei au jucat opt ani, şapte ani la Steaua. Vlad Chiricheş e de un an şi jumătate la Steaua. Dacă nu înţelege avem şi noi o problemă, dar, în primul rând, are el una. Dar nu se pune problema, cred că va înţelege“, a adăugat Meme.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite