Chelsea este noua Campioană Mondială a Cluburilor
0![Chelsea](https://cdn.adh.reperio.news/image-4/4f0d670d-fbdb-4004-9b60-e80b04c819f9/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Chelsea a câştigat în premieră Cupa Mondială Cluburilor. Formaţia londoneză a avut un meci dificil în faţa brazilienilor de la Palmeiras, pe stadionul Mohammes bin Zayed, din Adu Dhabi.
Chelsea a reuşit să câştige primul trofeu din noul an după ce s-a impus în finala Cupei Mondiale a Cluburilor împotriva celor de la Palmeiras, scor 2-1.
Lukaku a deschis scorul în minutul 55, dar avantajul londonezilor a durat doar câteva minute. Veiga a restabilit egalitatea din penalti, în minutul 64. În prelungirile meciului Hevertz a devenit eroul celor de la Chelsea după ce a transformat un penalti în minutul 117 şi a închis tabela la scorul de 2-1.
În semifinala mică, pentru locul 3, s-au duelat Al Ahly, din Egipt, şi Al Hilal, din Arabia Saudită. Al Ahly s-a impus cu scorul de 4-0 şi a câştigat medalia de bronz, după reuşitele lui Ibrahim 9', 17', Radwan 41' şi El Soleya '64.