Celebrul „L’Equipe“ s-a făcut de râs: site-ul ziarului francez a fost luat cu asalt cu mesaje ironice din toată lumea
0În 1998, înainte de Cupa Mondială, prestigiosul cotidian sportiv a scris că Aime Jacquet nu e selecţionerul potrivit pentru a conduce naţionala Franţei în turneul final. La scurt timp, cu Jacquet pe bancă, francezii au cucerit titlul mondial. Acum, ziarul a dat-o, din nou, în bară.
După victoria Portugaliei la Euro 2016, fanii lui Ronaldo au atacat site-ul „L’Equipe“ cu mesaje ironice.
În martie 2015, într-un articol dur, publicaţia franceză a enumerat cinci motive pentru care Ronaldo nu va câştiga nimic cu echipa naţională.
Dacă în cazul lui Jacquet, cei de la „L'Equipe“ şi-au cerut scuze, în mod public, faţă de fostul selecţioner al Franţei, rămâne de văzut poziţia care va fi adoptată de ziar, după ce Ronaldo i-a contrazis pe jurnalişti pe teren.
Lipseşte o lună. Ratează Supercupa
Dimitry Payet, mijlocaşul francez care l-a accidentat pe Cristiano Ronaldo, a fost criticat, încă din timpul partidei de mama portughezului, care a postat un mesaj pe Twitter.
„Ciocnirea noastră pe teren a fost doar o luptă pentru balon. Eu am câştigat mingea, dar n-am căutat să-l accidentez pe Ronaldo. Nu-mi stă în caracter să-mi lovesc intenţionat adversarii“, s-a apărat Payet după finală.
Federaţia Braziliană de Fotbal a avut o reacţie amuzantă după ce CR7 a părăsit terenul în minutul 25: „Dacă vă cheamă Ronaldo nu e recomandat să jucaţi împotriva Franţei pe <<Stade de France>> într-o finală“. Sud-americanii au făcut aluzie la faptul că, înaintea finalei de la Mondialul din 1998, brazilianul Ronaldo a fost lovit şi el de probleme medicale misterioase şi, chiar dacă s-a aflat pe teren, a fost ca şi „invizibil“.
Revenind la portughezul Ronaldo, potrivit celor de la „Marca“, CR7 a suferit o inflamare a ligamentului lateral al genunchiului stâng. Perioada de refacere va dura aproximativ o lună. Drept urmare, Ronaldo va rata Supercupa Europei cu Sevilla, meciul fiind programat pentru 9 august, la Trondheim.