Ce a fost şi ce a ajuns: Hagi, „rege“ ca jucător, „cofetar“ ca patron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintr-un om care îi ataca violent pe Sandu şi pe Dragomir, reproşându-i blaturile din fotbalul românesc, Hagi a ajuns finanţatorul unei echipe care a promovat în Liga I şi, probabil, va rămâne acolo, după partide suspecte.

Cât timp au fost liderii Generaţiei de Aur, românii i-au privit cu admiraţie pe teren şi s-au consolat că, atunci când îşi vor agăţa ghetele în cui, vor pierde doi fotbalişti uriaşi, însă se vor alege cu doi conducători, care vor face ordine în fotbalul românesc.

În loc să pună umărul la însănătoşirea sportului-rege în România, Gică Popescu a ajuns inculpat în „Dosarul Transferurilor“, iar Gică Hagi tocmai a fost implicat într-un meci, Steaua – Viitorul 2-5, pe care Florin Prunea, un alt component al Generaţiei de Aur, l-a catalogat drept „cea mai neagră pagină din istoria Stelei“.

L-a făcut „blatist“ pe Dragomir

Până să ajungă aici şi să nege evidenţa, după Steaua – Viitorul, vorbind despre „un rezultat de la Dumnezeu“ sau „munca unor copilaşi“, Hagi era un duşman declarat al blaturilor.

În 2003, după România – Danemarca 2-5, omul care, ca jucător, a fost un adevărat „Rege“, i-a pus la zid pe Mircea Sandu şi pe Dumitru Dragomir. „Fotbalul românesc e condus de unul care a făcut blaturi toată viaţa“, i-a spus Hagi lui Dragomir, într-o intervenţie telefonică la emisiunea „Marius Tucă Show“. Replica preşedintelui LPF a fost la fel de dură, însă a părut o răutate fără acoperire la acea vreme: „Dumneata ai făcut atâtea blaturi în ţara asta şi acum îmi vorbeşti mie de blaturi. N-o să mă judece orice oligofren pe mine doar pentru că a avut un talent deosebit“.

La un deceniu de la acel dialog, Hagi a ajuns în fruntea unei echipe care a intrat, inclusiv în vizorul celor de la UEFA, pentru implicarea ei în partide suspecte.

UEFA a anchetat Callatis – Viitorul

Steaua – Viitorul nu e prima „partidă cu cântec“ pentru constănţeni. Până să ajungă în primul eşalon, echipa lui Hagi a fost implicată într-o serie de jocuri ciudate în liga a doua. Numai că acolo, din cauza unei mediatizări scăzute, multe lucruri care n-ar trebui să se întâmple trec neobservate.

Chiar şi aşa, două meciuri ale Viitorului au ajuns pe prima pagină a ziarelor. Primul a fost un Callatis Mangalia – Viitorul, scor 1-5. „Ca urmare a verificărilor efectuate de UEFA ni s-a comunicat că au existat suspiciuni legate de cinci meciuri din România, printre care un meci de Liga a II-a, disputat în aprilie 2012, Callatis Mangalia – Viitorul“, a declarat ofiţerul de integritate al FRF, Ioan Hurdubaie.

Mărturii şocante

Apoi, în iulie 2012, ziarul „ProSport“ a publicat un amplu material despre meciul Viitorului din ultima etapă a ligii secunde cu Săgeata Năvodari, care a consemnat promovarea constănţenilor în Liga I. Echipa lui Hagi s-a impus cu 2-0 şi, potrivit „ProSport“, formaţia învinsă ar fi primit o primă de 10.000 de euro din partea adversarilor! „ProSport“ a găzduit mărturiile oferite, sub protecţia anonimatului, de trei fotbalişti de la Săgeata în acest sens. 

„N-a fost blat, ci omenie“

Dacă promovarea a mirosit urât, meciul care va salva, aproape sigur, Viitorul de la retrogradare a fost un spectacol grotesc. Puştii lui Hagi s-au impus cu 5-2 în Ghencea, iar dincolo de scorul final, sugestive erau şi imaginile transmise de Digi Sport. După fiecare gol al constănţenilor, cei din loja lui Hagi râdeau în hohote, în timp ce patronul Stelei sărbătorea şi el reuşitele oaspeţilor!

La final, spre deosebire de Hagi care a încercat să ascundă mizeria sub preş, Gigi Becali a fost măcar sincer: „N-a fost blat, a fost omenie. Sincer, la 4-1 mi-era frică, mă temeam să nu egalăm. Mi-era frică să nu-i rănesc pe copiii lui Hagi“. 

Vine acest „Prâslea cel Voinic“, Viitorul Constanţa, acest hibrid, să rămână în Liga I. Acesta e un campionat fraudat. Florin Prunea preşedinte CSMS Iaşi     În loc de blat, ar trebui să se vorbească de Chiţu, de Nikolov, de golurile pe care le-au dat. De cum au jucat copiii ăştia. Gheorghe Hagi finanţator Viitorul Constanţa
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite