Cât costă să vezi meciurile României la Euro 2016: UEFA a anunţat preţul biletelor şi perioadele de vânzare online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa pregătită de Anghel Iordănescu are şanse mari să fie prezentă la turneul de anul viitor, găzduit de Franţa, iar suporterii ar trebui să-şi facă şi ei planurile pentru a-i însoţi pe tricolori în Hexagon.

România poate bifa, în 2016, revenirea în elita fotbalului european, obţinând prima calificare la un turneu final, după opt ani de aşteptare.

Marica şi compania au fost ajutaţi de rezultatele excelente din calificări şi deja se află pe un loc impresionant în ierarhia FIFA, deasupra unor superputeri fotbalistice.

În condţiile în care prezenţa la Euro 2016 pare a fi o formalitate, mai ales că UEFA a mărit numărul participantelor, de la 16 la 24, fanii români ar trebui să facă deja pregătirile pentru a merge în Franţa pentru a asista la partidele tricolorilor.

Primul pas ar fi achiziţionarea biletelor de meci, iar forul european a făcut, astăzi, o serie de precizări importante legate de acest subiect.

Care sunt paşii?

*În primul rând, cei care vor bilete sunt obligaţi să-şi facă un cont pe site-ul UEFA, iar acest lucru se poate face începând de astăzi.

*Prima fereastră pentru vânzarea biletelor se va deschide, în perioada 10 iunie – 10 iulie. În acest interval, vor fi disponibile un milion din cele 2,5 milioane de tichete pentru 43 din cele 51 de partide ale turneului final. Cele mai ieftine tichete vor costa 25 de euro. După ce prima fereastră de vânzare se va închide, la meciurile unde cererea va depăşi oferta, UEFA va organiza trageri la sorţi pentru distribuirea tichetelor.

*După tragerea la sorţi a grupelor turneului final, în decembrie, se va deschide a doua fereastră pentru vânzarea biletelor. Iar fanii pot cumpăra pachete prin care să primească tichete la toate meciurile echipei favorite, cât timp aceasta va fi în competiţie, la Euro 2016.

*Procesul de vânzare va fi unul exclusiv online şi nu se va vinde niciun bilet la casele stadionului pe durata Euro 2016. Cei care vor comanda tichete acum, însă, ulterior, nu vor putea ajunge la meciuri, vor avea posibilitatea de a-şi pune biletele la vânzare, prin intermediul site-ului UEFA, la preţul oficial.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite