Calvarul unei legende: „Făceam pe mine în pat, imobilizat de durere!“. Cum arată acum marele Gabriel Batistuta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A făcut furori la Fiorentina, dar şi în naţionala Argentinei. Era genul de vârf care putea înscrie în acelaşi meci şi cu dreptul, şi cu stângul, dar şi cu capul.

Gabriel Omar Batistuta a avut un destin dureros, după ce şi-a încheiat cariera fotbalistică, în Qatar, la Al-Arabi, în 2005.

Fostul internaţional argentinian a avut mai multe probleme medicale de-a lungul carierei, iar după ce s-a lăsat de fotbal, durerile nu numai că n-au dispărut, dar au devenit chiar insuportabile. „Făceam pe mine în pat, deşi toaleta era la câţiva paşi. Durerea din glezne era atât de intensă, încât eram, pur şi simplu, imobilizat!“, a povestit „Bati-gol“.

La un moment dat, el s-a dus la un doctor cu care era prieten şi i-a cerut ca acesta să-i amputeze picioarele pentru a scăpa de dureri! Medicul l-a refuzat.

Treptat, starea de sănătate a lui Batistuta s-a îmbunătăţit. Astfel, a revenit în lumea fotbalului, mai întâi, fiind comentator pentru un post de televiziune la Mondialul din 2006. Iar în 2012, a fost cooptat în stafful administrativ al celor de la Colon, o grupare din prima ligă argentiniană. N-a stat însă mult acolo, părăsindu-şi postul la finalul stagiunii 2012-2013.

Batistuta are acum propria sa companie de construcţii în Argentina.

AŞA ARATĂ ACUM GABRIEL BATISTUTA

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite